Omuleţul din geam

Ieri după-amiază am rămas de fazan la servici.

Eu aş fi plecat că, deşi se mai găseşte de făcut una-alta, nu mai există noţiunea de ore suplimentare...

Dar, nu am plecat din cauza tehnologiei. Geaba am dat comanda Turn Off la laptop, că scula o ţinea gaia -maţu pe a ei.

Aşa că, dacă ar fi fost a mea aplicam cu mare drag principiul văzut la americani: o mângâiam cu blândeţe până nu mai rămânea nimic din ea.

Dar minunea neagră nu e a mea...

....aşa că mi-am aruncat privirile pe fereastră...

Frumos peisaj...păcat că termopanul era aburit...

Plictisit, mi-am desenat nedumerile pe termopan sub forma unui semn de exclamare încadrat de două semne de întrebare...

Urât peisaj, mi-am zis...Să-l mai înveselsc o idee... 

Şi arunc pe fugă doi ochişori, câteva fire de păr bătute de vând şi un zâmbet, ca să dea bine. Mă uit la omuleţul din geam, care-mi zâmbeşte ca un tîmpit, la laptop care tot în secvenţa de închidere se chinuia, aşa că îi mai dau de lucru creaturii, trântindu-i şi o ţigară în colţul gurii, din care ies câteva rotocoale de fum.

Până la urmă s-a închis şi minunea mea de laptop, iar eu am plecat...ultimul...acasă...prin ploaia de primăvară.

Azi m-am întors la locul faptei...
După o oră, că aşa m-a învăţat pe mine un nene când mi-a băgat cu forţa în căpşor noţiuni de IT pe la 19 ani,  m-am uitat pe fereastră ca să-mi mai liniştesc privirile...iar de acolo...omuleţul tâmpit se uita mult mai frumos la mine în comparaţie cu ziua de ieri. Numai că îngheţase - ce ghinion pentru el, să se taie căldura pe timpul nopţii...

Îmi fotografiez, zâmbind, creaţia efemeră şi hâdă. 

O singură dată. 

Nu merită de mai multe ori...şi mă gândesc că e bine că nu trebuie să trăiesc din desen...