Sfărâm, zdrobesc, ard și arunc cenușa Las ploaia să îi spele amintirea Chem vântul să împrăștie și umbra, Să piardă-orice speranță nemurirea!
(Ana Kos, Răzbunare)
M-am amăgit o vreme Că pot întoarce totul la ce fusese Dar valurile măturaseră drumul înapoi Iar înaintele era prea îngust pentru doi.
(Ana Kos, Sfârșit de poveste)
De la mine la tine e-o lume. Cuvintele mele le caută pe ale tale Cândva acolo le era locul: În poveștile pe care ni le șopteam Când ucideam în doi clipele Și le condamnam la nemurire.
De la mine la tine e-o lume Și am rătăcit drumul.
(Ana Kos, Înstrăinare)