joi, 29 noiembrie 2018

Decorul tancurilor...


În urma unui accident neprevăzut s-a întâmplat să văd un film: Tanki (2018). Scenariul se referă la primele două blindate T 34, ieșite din fabrică, care au fost inspectate după ce a început al Doilea Război Mondial. În realitate, locul arată ca în prima fotografie. În film, decorul este ca în a doua imagine...
Cu alte cuvinte: Follow your dreams. They know the way.

miercuri, 28 noiembrie 2018

marți, 27 noiembrie 2018

luni, 26 noiembrie 2018

duminică, 25 noiembrie 2018

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

vineri, 23 noiembrie 2018

joi, 22 noiembrie 2018

miercuri, 21 noiembrie 2018

marți, 20 noiembrie 2018

luni, 19 noiembrie 2018

Ce este iubirea?



S-a întâmplat să văd o fotografie. Un el și o ea dormeau, ținându-se în brațe ca și cum ar fi avut la dispoziție numai răgazul a două respirații. Este adevărat că fotografia respectivă a fost regizată, însă în momentul în care m-am uitat la imagine am sintetizat că cei doi au un somn de îngeri îmbrățișați și așa s-a născut întrebarea Ce este iubirea?
Timp de două zile zile i-am chestionat pe oamenii pe care-i cunosc, de foarte multă vreme, referitor la ce răspuns au la întrebarea menționată. Singura condiție a fost ca răspunsul să fie unul direct și rapid, fără căutarea inspirației cu ochii rătăciți pe cer.
Așa au rezultat următoarele 29 de răspunsuri:
1. Economistă - Dracu știe ce e!
2. Filoloagă -  Eeee, pe dracu!
3. Inginer - Iubirea poate fi o femeie, care să aibă și un nume.
4. Economistă - Femeile nu știu răspunsul, dar bărbații sunt experți la asta!
5. Economistă - Un lucru foarte mare, dar nu cât un zgârie-nori și nici cât un munte: cât Luna!
6. Filoloagă: Atunci când o femeie ii spune unui bărbat, care îi zice că o iubește, să meargă la doctor!
7. Istorică: Este o întrebare prea filosofică, ca să pot să răspund.
8. Socioloagă: Nu a răspuns, dar ochii i-au devenit tulburi după ce a auzit întrebarea.
9. Istoric: Un bărbat care lucrează este un bărbat stresat și în acel moment nu iubește pe nimeni! 
10. Socioloagă: O femeie măritată nu răspunde niciodată la o asemenea întrebare! 
11. Istorică: Oooo! N-am nicio inspirație în acest moment...
12. Juristă: Un lucru frumos!
13. Bioloagă: Este o întrebare complicată!
14. Jurnalistă: Un lucru sinistru! O boală! 
15. Economistă: Mă mulțumesc să nu știu răspunsul.
16. Economistă: Aaaaaa! Vorbim peste 20 de minute! După 15 minute: N-am găsit răspunsul. Încă mă mai gândesc! 
17. Bioloagă: Iubirea  este forța vitală ! Este tot ceea ce ne înconjoară și este în interiorul nostru. Este miracolul vieții. Atât că, felul nostru de a viețui astăzi este anesteziant. Iubirea nu mai este conștientizată, deși prin ea suntem vii... 
18. Scriitor: Un lucru pe care-l conștientizăm atunci când este prea târziu.
19. Scriitoare: Un zbor în doi spre infinit.
20. Regizor: Momentul în care tot Universul are nuanțe de roz, iar sufletul nu este trist.
21. Medic: Un ceva perceput în alt mod de fiecare om.
22. Economistă: Un lucru care nu poate fi exprimat în cuvinte, dar care se simte.
22. Medic: Să știi ca mi-ai pus cea mai grea întrebare din viața mea. De fapt, nu, e a doua cea mai grea întrebare din viața mea. Prima cea mai grea întrebare din viața mea, la care nu am știut ce să răspund, mi-a fost adresată de profesorul de română, după ce am terminat liceul și a sunat asa: "Ce ai făcut tu pentru sufletul tău în ultimii 10 ani de zile?". Nici ție nu știu ce să-ți răspund...
23. Arhitectă: Aoleu !
24. Inginer: O reacție chimică.
25. Geografă: Afecțiune.
26. Călugăr: Un tren în care oamenii sunt pasageri.
27. Arhitect: Vibrație!
28: Filoloagă: Nu-ți răspund și nici n-am să-ți răspund, pentru că nu știu ce să răspund!
29. Economistă: Trebuie sa răspund chiar acum? Nu știu! Sincer!

Analizând răspunsurile se poate observa că, în materie de definire a iubirii, există trei grupuri de oameni:
1. Neutrii - nu știu, nu răspund, n-am inspirație.
2. Negativiștii - dracu știe; aoleu! etc.
3. Pozitiviștii - cei aflați în tabăra majorității, care au definit sentimentul.

duminică, 18 noiembrie 2018

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

vineri, 16 noiembrie 2018

Paraxin...


Mă semeni, mă culegi
Mă scrii, apoi mă ștergi
Mă placi și mă detești
Îți sunt, mai mult îmi ești
Mă vrei, te mai gândești
Mă uiți, te răsucești
Te-aud, apoi îmi taci
Mă-nnozi și mă desfaci
Te văd și iar dispari
Îngheți, din nou tresari
Mă fierbi, mă împietrești
Mă arzi, mă-nnebunești
Îmi dai și mă privezi
Te îndoiești, mă crezi
Îmi vii și-mi pleci apoi
Mă urci spre cer, mă-ndoi
M-aduni, mă risipești
Mă pierzi și mă găsești
Mă cauți, mă părăsești
Te-ntorci și mă iubești
Mă-nalți şi mă cobori
Mă-nvii și mă omori
Și sunt, ba nu-s, ba da
Aștept venirea ta.
                           (Ana Kos, Paraxin)



joi, 15 noiembrie 2018

Cotidiene preocupări...


Vom zbura direct
Într-o stea necunoscută
Ca să nu mai irosim timpul
Visându-ne nemuritori.
                              (Ana Kos, Reîncarnare)

miercuri, 14 noiembrie 2018

Pulsul unei zile...


Într-o viață viitoare
Ne vom reîncarna
Într-un sigur suflet
Ca să nu mai irosim timpul
Căutându-ne în alții.
                          (Ana Kos, Reîncarnare)

marți, 13 noiembrie 2018

Oferta zilei...


La talciocul sufletelor.
Poeziile cresc pe toate drumurile,
Dar lumea n-are răbdare să le culeagă,
Mai ales că uneori au spini.
                                       (Ana Kos, La cules)


luni, 12 noiembrie 2018

Altruism...


Sunt cea mai frumoasă poveste
Din viața ta
Nescrisă într-o carte
Niciodată publicată.
                             (Ana Kos, Cea mai frumosă poveste)

duminică, 11 noiembrie 2018

Dans urban...


Se-adună între noi
Distanțe și timp
Iar
Pașii nu le străbat.
                     (Ana Kos, Distanțe)

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Două lumi...


Mi-am prins degetele în trecut.
Broasca e ruginită,
Iar cheia s-a stricat de mult.
                           (Ana Kos, Poveste cu broaște)

vineri, 9 noiembrie 2018

O lume uitată...


Cumpăr timp!
Am obosit să-l fur.
Dau la schimb cât se cere -
La prețul vieții.
                    (Ana Kos, Cumpăr timp...)

joi, 8 noiembrie 2018

Memoria timpului...


S-au scorojit pereții de uitare,
Dar au o rezistență de martiri.
                                       (Ana Kos, Fantoma)

miercuri, 7 noiembrie 2018

Mirajul timpului...


Nu e destulă vară
Să ne ajungă
Pentru tot ce-am spus
Că vom face împreună.
                               (Ana Kos, Neajunsuri)

marți, 6 noiembrie 2018

Copacul galben...


Se scutură frunză cu frunză,
Ca un copac pregătit de moarte,
Ce se amăgeşte cu toamna,
În aşteptarea unei primăveri
Niciodată promise.
                             (Ana Kos, Amăgiri de toamnă)

luni, 5 noiembrie 2018

Nimic nu-i fără sens...


Viața e volumul care strânge
Poeziile scrise pe piele.
                               (Ana Kos, Poezii pe piele)

duminică, 4 noiembrie 2018

Desen aleatoriu...


Și aștept să treacă ploaia
Dacă se deschide casa de bilete
Iau următorul autobuz
Spre mine însămi.
                         (Ana Kos, Stația)

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Banca zâmbetelor...


Fericirea se măsoară-n clipe,
De ştii să le furi fără-a fi prins,
De la timp, şi să le-ascunzi de alții,
Până să fii chiar de el învins.
                                       (Ana Kos, Reteță pentru fericire)


vineri, 2 noiembrie 2018

I love you...


Cum e să ştii că te iubesc
Cu toate inimile mele ?
                              (Ana Kos, Cum e...?)

joi, 1 noiembrie 2018

Alain Berset la București...


Sunt un puzzle fără rezolvare
O întrebare fără răspuns.
                                     (Ana Kos, Risipire)


La doi copaci...


Când adorm
Aprind în palme albe faruri.
                                    (Ana Kos, Autoportret)