duminică, 31 octombrie 2010

Acolo sus...



 
Dragostea nu are graniţe...

Ieri am avut vreme să mă uit la apusul de soare...
Şi am fost atât de prins încât, atunci când cineva de lângă mine m-a întrebat:
Auzi cum cântă vrăbiile?,
am realizat că am fost surdul perfect...
Nu am auzit cum cântau vrăbiile...


Să nu uiţi...



 

...că fără să vrei
te-ai pierdut în toamnă,
devenind aproape una cu ea...

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Pe drumurile naţional-europene...


Se ia un BMW negru din Bucureşti, un Hyundai alb cu număr de Constanţa
şi un Volkswagen roşu din Prahova.
BMW-ul reduce viteza...că în faţă răsărise o coloană, vine  Hyundai-ul care se opreşte fix în spatele maşinii negre, iar Volkswagen-ul intră în Hyundai,  rupe un parapet din beton şi ajunge într-un şanţ.


Imediat după accident sunt momente în care ochii privesc în gol,
creierul refuză să mai gândească, iar o ţigare tremură între degete...


...până când nervii cedează, iar o îmbrăţişare salvatoare ne face să nu ne mai simţim singuri...



Ce ghinion!




 
Prieteni de singurătate

Din cauza vitezei...
mi-au căzut din căruţă ceva bostani, câţiva ştiuleţi
şi nişte baloţi din paie...
Aşa că am oprit atelajul şi am mers să-mi recuperez paguba...
Până să parcurg cei 60 de m cineva m-a lăsat fără cai...
Ce ghinion!

Amintiri






Când văd o persoană îmi aduc aminte
de unul sau mai multe dintre filmele pe care le-am văzut...cândva.
În cazul de faţă de vină-i eşarfa...
Primul film la care m-am gândit a fost Hidalgo şi oceanul de foc,
cu Viggo Mortensen în rol principal, purtătorul unei eşarfe roşii...
Al doilea film a fost Troia...când unul dintre personaje se uita în acelaşi mod...

vineri, 29 octombrie 2010

Se mai întâmplă...



 
 Dalida - soleil

...să am noroc.
Acum 30 de minute mă aflam într-un turn cu o înălţime de 30 de m...
Şi de acolo m-am bucurat de ceea ce nu am mai văzut de câteva zile bune:
un apus interesant ca sufletele oamenilor frumoşi...
În stânga: telecomunicaţiile unei unităţi militare...; distanţă: 5 km.
În dreapta: ceea ce nu va lipsi niciodată din România: un plop!



Toamna la cehi (III)



 



Îmi vine în minte o ironie a lui Nicolae Iorga adresată celor de la putere, în perioada interbelică.
Şi atunci, ca şi acum, Bucureştiul era cârpit, pe ici, pe colo...
Iorga a înţeles ce anume a determinat să se perpetueze o stare de fapt negativă;
savantul mergea prin oraş şi apostolii şi vedea mai de aproape supărările oamenilor, gropile, bălţile
şi alte minuni dâmboviţene, în vreme ce parlamentarii, de la înălţimea limuzinelor, nu aveau timp să observe
supărările.
Şi ajungem la cehi...; au nişte trotuare de invidiat, ca lăţime,
iar până la stradă au lăsat un spaţiu verde consistent.
În ultimii ani, trotuarele bucureştene s-au tot îngustat...creându-se locuri de parcare...
Dacă Iorga ar fi trăit în prezent...nu ar fi mai fi avut un trotuar pe care să meargă...


Gânduri...



 
Romance for ever


Puţină atenţie,
un strop de nedumerire,
un gram de răbdare...
Ideea este că...
avem fete frumoase...

joi, 28 octombrie 2010

Ce rămâne?




 
 Try me

Când nu mai rămâne nimic
Ar trebui să creem
Din inutilul nimic
Speranţa unui nou început...

Vindem fantasme
Şi borcane cu miere
Doritorilor de iluzii,
Căutând
Bucurii efemere...

Ne uităm unii la alţii,
Cu priviri goale, pizmaşe...
Uităm să zâmbim
Plonjând, inutil,
În certuri de caldarâm.

Stăm după colţ,
La braţ cu invidia,
Împărţind invitaţii
La viaţă ori glonţ...

Suntem ai naiba de egali
După scriptice şi seculare drepturi
Şi totuşi diferiţi
În baza altor reguli...

Uităm unii de alţii...
Şi ne îndepărtăm, galopând,
De bucurii, prieteni şi vise
Căsătorindu-ne cu tristeţi efemere...

Uităm, uităm mereu câte ceva...
Căutând fericiri printre frunzele toamnei,
Când soarele-i ascuns,
Iar lumina sufletelor
Niciodată nu-i de ajuns...

Lacrimi ne curg  în suflete, pe ascuns,
Iar ploaia ne bate-n geamuri
Sperând la un răsărit de soare
Şi un alt început
Zămislit din lacrimi şi sfinţi...

În urmă rămân...
Mesaje pierdute...
Apeluri ratate...
Priviri nefardate...
Şi vise uitate...



Toamna la cehi (II)



 

Haios este faptul că, deşi covoare de frunze au acoperit pământul,
cehii sunt prea cuminţi...
Merg liniştiţi pe aleile parcului,
fără să încerce să deranjeze marea galbenă...
Eu nu i-am imitat...


Generalul



Merge agale şi priveşte spre însemnele de căpătâi, ca şi cum ar căuta ceva.
Se duce pe un rând, se întoarce pe un altul...
La un moment dat se opreşte şi se uită mai atent la un nume;
scoate din buzunar o candelă şi o aprinde atent...
- Ce faceţi?
- Uite!, aici este înmormântat un camarad de-al meu...care a murit acum 65 de ani...
Generalul român are aproape 90 de ani...şi s-a reîntors la Zvolen (Slovacia)
din dorinţa de a-şi comemora camarazii care nu mai sunt...




miercuri, 27 octombrie 2010

Toamna la cehi (I)



 

După două guri de aer pe lângă Braşov şi o tentativă de numărat gropi
din ceva ce ar trebui să fie un drum naţional european
am ajuns, în scurt timp, acolo unde am văzut toamna recent: la cehi.
Nu este dificil de observat care este diferenţa
între toamna noastră şi toamna lor.
La ei arhitecţii peisagişti au preferat stejarii în locul plopilor, mestecenilor sau teilor...
La noi...trotuarele sunt văduvite de copaci...; la ei...natura a invadat oraşele...





Fereastra...




 Butterfly

Mi-am acoperit
fereastra sufletului
cu frunze tapet,
lasând doar un ochi
să intre lumina,
speranţele
şi numai mesaje de bine.

Mi-am acoperit
ochii
cu frunze galbene,
aşteptând să primesc
mesaje albastre
abandonate de uitare

M-am acoperit,
integral,
cu frunze galbene...
aşteptând
un fluture galben
care să-mi sărute sufletul hoinar...



Ne place toamna...




...şi zâmbim de câte ori ne uităm la ea;
indiferent de loc, vreme sau spaţiu...

marți, 26 octombrie 2010

M-am săturat!



 

În ultimele patru zile am avut noroc numai de ploaie...
Abia după Cluj am văzut soarele, pe care am crezut că la înghiţit cine ştie ce nor negru...
Aproape de Braşov am avut timp, azi, şi de un peisaj...
Nu am avut timp, însă, şi de pescuit...


 



Pe drumurile româneşti...


Dacă aveţi noroc,
pe drumurile din România veţi găsiţi de toate:

căţei;


cai;

 Calul verde


oi;


vaci...


Nu vă trebuie bilete...
ci doar un gram de răbdare,
o fărâmă de zâmbet
şi o mare de soare...




Aşteptând...



 Can't take my eyes off you

M-am gândit să fac un pariu cu mine...
gândindu-mă dacă pe uşa din fundal va ieşi,
mai întâi,
o femeie sau un bărbat...
Până la urmă...nu asta este relevant...
ci faptul că, peste câteva luni, la uşă va bate
iarna...



luni, 25 octombrie 2010

Doctori de femei...



 
 Paul Mauriat - Domino 

...sau de ce întâmplă când doi oameni,
ignorând nişte Doctori de femei,
se joacă de-a v-aţi ascunselea
după un stâlp...


 


Nedumerire




 
 Ancora noi


Dacă voi croşeta
şi voi termina
şi voi deşira
şi iar voi croşeta...,
voi obţine la final
acelaşi lucru?


duminică, 24 octombrie 2010

O porţie zdravănă de Deltă...



 
  Pasage into midnight

Foc de la soare,
Un pumn de nisip
Şi cer ca de mare...
când într-O porţie zdravănă de Deltă...
Eminescu se pierde,
iar noaptea va să curgă
peste Bucureşti...




Vă las...



 
 Chanson d`amour - Andre Rieu

Vă las inima mea
să o agăţaţi într-un cui
sau să o puneţi într-o cutie prăfuită...
Până când, plictisiţi,
o veţi lega cu o sfoară
dăruind-o unui copil
sau tocmind-o în târgul de vechituri.

O puteţi şi păstra,
de vă place,
deşi are urme de ace,
pulbere de stele
şi mătase de păienjeni...

E frig, vă spun eu că-i frig,
Dar, bucuraţi-vă!
Aveţi o inimă care să vă încălzească,
numai să nu uitaţi să aprindeţi focul...
în sobă...

Doar ceva cuie
vor rămâne în urmă,
bune de bătut în visele celor
care nu vor să vă încălzească...
inimile...cu fericire...


sâmbătă, 23 octombrie 2010

De prin lume adunate...


Dimineaţă, în Bucureşti, maşinile mergeau ca într-o zi normală...


...iar câteva ore mai târziu, lângă Braşov,
am văzut un peisaj care mi-a plăcut...



Oana



 
  Love is a golden ring

Ea nu îl cunoaşte pe el
şi nici el nu o cunoaşte pe ea...
Însă patrupedul s-a ataşat foarte repede de clujeanca Oana,
iar după cum se uită...
nu mai are de gând să lase pe nimeni să se apropie...


Fata siliconată




 
Parlami di te


Unei fete de senator i-a căzut cu tronc...un doctor.
Şi doctorului i-a căzut cu tronc fata, după ce părinţii ei l-au luat la întrebări...despre viaţă.
După o nuntă de poveste cei doi au ajuns la casa lor,
unde el obişnuia să o înţepe pe fată că nu poate pune mâna pe nimic
din cauză că orice lucru era numai al ei...
Şi o ceartă azi, alte două mâine, o fugă a ei la părinţi...,
până când s-a ajuns la o despărţire cu acte în regulă...
Şi, din nevoia de schimbare, fata a mers la un alt doctor,
unde i s-a făcut un implant cu silicon...
Cum drumurile celor doi ex-amorezi nu aveau cum să nu se mai întâlnească,
unul dintre silicoane s-a supărat, iar fata a solicitat o consultaţie...fostului,
care a constatat prin palpare că s-a spart ceva acolo..., înlocuindu-se rebutul.
Cu toate astea, vieţile celor doi au rămas despărţite...,
siliconul atrăgând multe priviri, dar supărând cerul albastru...

vineri, 22 octombrie 2010

Pasajul...

O idee născută din capul unui băiat ce stă în vârf de deal...
şi care a dezvoltat vocabularul de argou al şoferilor,
Pasajul Basarab, se apropie de final...



Se lucrează ca pe şantierele de odinioară...


...iar până se va tăia panglica,
rugina devine stăpână...;


probabil că asta este cauza ce a determinat ca durata de viaţă a pasajului să fie de 50 de ani...


Mărită-te cu mine!





Doamnă,
recunosc că de două săptămâni mi-aţi luat minţile...
De câte ori vă văd mă opresc, ca un popândău,
şi nu mai mă satur privindu-vă...
Aş vrea să vă iau la mine acasă, însă lumea ar fi prea invidioasă,
tot aşa cum devin şi eu atunci când văd cum vântul vă aleargă prin plete.
Mă bate gândul să vă strig în gura mare: Mărită-te cu mine!,
deşi mai sunt mulţi alţii care ar vrea să facă asta.
Probabil ne-om certa pe tine, scoţându-ne ochii, înghiontindu-ne
şi privindu-ne cu ură de gladiatori, fără să realizăm că dumneata, între timp,
vei dispărea...
Şi totuşi, am uitat să vă mai spun ceva: doamnă...sunteţi aşa de frumoasă...

joi, 21 octombrie 2010

Copilărie



 

Puştii sunt încă în vacanţă.
Pentru ei şcoala va începe...mâine.
Sunt curioşi, dar au uitat să se bucure...
Şi, ceea ce e mai important, deşi locuiesc la munte
au adrese de e-mail...
făcând parte din cei 25 % de locuitori ai planetei care au lumea în vârfurile degetelor...


Lavinia




 

Probabil că dacă ar trebui să o definesc în două cuvinte
aş spune despre ea că este entuziasta sagace...
Este genul de om pragmatic,
care ar putea juca, cu succes,
rolul unui analist de la CIA...
Fuge până la Istanbul ca să-şi vadă cântăreţul preferat, într-un concert,
uită să plece acasă de la birou,
iar când mai are timp liber...citeşte, ignorând toate zgomotele din jur...
A avut curaj să demisioneze în plină criză,
plonjând în alt univers în care nu are decât de câştigat...
Iar azi, telefonul îi va suna fără oprire şi ea va vorbi până i se va descărca acumulatorul...
din cauza urărilor de La mulţi ani!

miercuri, 20 octombrie 2010

Sunt un puf...



 

Mă las purtat pe aripi de vânt,
împins spre lumi cu lumini efemere.
Observ năzdrăvani fără copilărie,
care zâmbesc forţat şi amar...
Ascult şoapte din trecut,
pierdute-n iluzorii speranţe
si mă uit la semne şi cifre
care au dăinuit creatorilor.
Drumul meu îi spre lumină,
întrerupt fiind, mai mereu,
de patimi şi lupte
ţesute de oameni
plictisiţi de frumosul cotidian...

Sunt un puf...,
singur pe aripi de vânt,
cu zâmbet amar
si ochi ca de curcubeu.
Mă plimb printre fericiri şi sumbre destine
ascultând oftaturi, poveşti de iubire
si neînţelese drame ...

Sunt un puf...
care vrea sa ajungă în lumină...
oprit de pânzele de păianjen
devenite tot mai dese...
Alerg spre orizont
depaşindu-i pe cei dinaintea mea,
obosiţi de viaţă,
pâna când, la rândul meu,
cazând obosit...,
voi fi întrecut de cei ce aleargă în urma mea,
iar cerul se va odihni în ochii mei,
fără a mai fi deranjat
de sărutul luminii...

E cazul să...mor putin,
dar nu ca dintr-o răceală,
sperând că luntraşul Caron
mă va plimba, cerându-mi doar un zâmbet...
si oferindu-mi, în schimb,
alte pânze de păianjen
înmuiate în patimi troiene,
iubirea Xantipei, Hanibbal ante portas,
iconoclasm, cruciade,
Eppur si muove, atomi, spini, un ochi de ciclop, gambitul regelui
si frunzele toamnei ce-mi acoperă sufletul
cu gust de cireşe amare...

Sunt un puf...
rătăcitor, stingher
şi niciodată înţeles...
ştiind că visul pastelat al cerului albastru
este pierdut în ţipete de pescăruşi,
iar iubirea-i un joc inventat de zei
pentru a crede că timpul stă în loc...

E beznă...
în vârf de munte şi în butoiul lui Diogene...
Ce păcat!
Lumânările s-au stins...
căzând peste ele lacrimi de îngeri...

---
...
---
...

E aşa de târziu...
nici greierii nu mai suspină
şi constat că am fost
o nebuloasă...,
un dor călător
sau un puf efemer
aflat Sub sărutul luminii...

 

Oana - fata buzdugan



 
A fost odată...


Cătălin...dacă aş avea timp...m-aş enerva  pe tine odată la cinci minute,
chiar dacă ştiu că glumeşti...

Se postează suficient de multe fotografii în spaţiul virtual,
făcute de fete, încât surorile Afroditei şi-au făcut un ghid on-line al lor,
ca să ştie pe unde să poposească
într-o pauză de ţigare sau de cafea...
Şi uitându-mă la fata din fotografie, virtual nu altfel,
am văzut că cineva a creionat-o că-şi foloseşte aparatul foto ca o armă...
pentru oameni şi alte subiecte...
Şi aşa s-a născut ideea de fata buzdugan...de care va trebui să mă feresc,
o persoană sufletistă, mai mereu veselă,
şi pe care o mai trag de păr, aşa în jocă, ca să fiu sigur că este natural.
Însă, astăzi mă văd obligat să nu o mai trag de podoaba capilară
şi vă sugerez să vă îndreptaţi degetele spre urechile dumneaei,
dar nu înainte
de a-i spune
La mulţi ani!

PS: uneori se miră chiar şi ea de ce găuri poate face buzduganul pe care-l are în dotare :)






marți, 19 octombrie 2010

Note risipite



 

Cântăreţii au plecat...spre lumi neştiute,
iar în urma lor s-a aşternut praful...
Fărâme de viaţă au rămas aruncate
pe o laviţă ascunsă într-un balcon...
Muzică şi religie...
amestecate de timp
în vremuri cenuşii...
Însă sunetele nu mai au cum prinde viaţă...

Saşa




Fata este alintată ca o rusoaică deşi are nume românesc...
Şi, de la câte nume ruseşti am în cap,
în loc să o strig Saşa i-am spus Mişa...

luni, 18 octombrie 2010

Tradiţii...obiceiuri...istorii...



   

Se duc anii...
Tradiţii şi obiceiuri, care au în spate sute de ani,
îşi numără clipele finale;
Uite, războiul de colo, îmi zice o nemţoaică,
am lucrat la el zeci de ani;
dar ca să fac ceva la el trebuie să fim două femei...
doar eu am mai rămas; eu şi istoria locurilor ăstora
pe care nu o mai ştie nimeni;
când m-oi duce şi eu, războiul va rămâne de muzeu,
iar istoria locurilor nu o va mai şti nimeni...
Trec anii...
...şi pe zi ce trece devenim tot mai săraci
în tradiţii, obiceiuri şi istorii de locuri...

Roata timpului





Cineva vede o spânzurătoare...
Altcineva se uită la locul unde se ascundea slana;
nu am loc nici sub turn;
în muzeu sunt lucruri generale;
pontoanele sunt ocupate şi ele...
Şi totuşi...e ceva ce nu interesează pe nimeni...;
un ceva ce pare o roată a timpului,
ce stă liniştită şi dezinteresată în forfota ce o înconjoară...
Oare la ce o fi fost folosit obiectul din Cetatea Făgăraşului?

duminică, 17 octombrie 2010

Contraste


Vremea, capricioasă, nu lasă pe nimeni să respire...
După o zi ploioasă,  pe crestele munţilor..a nins;

 



...iar azi, soarele şi-a reintrat în drepturi...




Dincolo de aparenţe



Unii oameni se ascund premeditat,
iar alţii o fac în joacă.
Şi se tot ascund
până când
cuvintele devin de plumb...
şi neînţelese...