Sunt un puf...

 

Mă las purtat pe aripi de vânt,

împins spre lumi cu lumini efemere.

Observ năzdrăvani fără copilărie,

care zâmbesc forţat şi amar...

Ascult şoapte din trecut,

pierdute-n iluzorii speranţe

si mă uit la semne şi cifre

care au dăinuit creatorilor.

Drumul meu îi spre lumină,

întrerupt fiind, mai mereu,

de patimi şi lupte

ţesute de oameni

plictisiţi de frumosul cotidian...

Sunt un puf...,

singur pe aripi de vânt,

cu zâmbet amar

si ochi ca de curcubeu.

Mă plimb printre fericiri şi sumbre destine

ascultând oftaturi, poveşti de iubire

si neînţelese drame ...

Sunt un puf...

care vrea sa ajungă în lumină...

oprit de pânzele de păianjen

devenite tot mai dese...

Alerg spre orizont

depaşindu-i pe cei dinaintea mea,

obosiţi de viaţă,

pâna când, la rândul meu,

cazând obosit...,

voi fi întrecut de cei ce aleargă în urma mea,

iar cerul se va odihni în ochii mei,

fără a mai fi deranjat

de sărutul luminii...

E cazul să...mor putin,

dar nu ca dintr-o răceală,

sperând că luntraşul Caron

mă va plimba, cerându-mi doar un zâmbet...

si oferindu-mi, în schimb,

alte pânze de păianjen

înmuiate în patimi troiene,

iubirea Xantipei, Hanibbal ante portas,

iconoclasm, cruciade,

Eppur si muove, atomi, spini, un ochi de ciclop, gambitul regelui

si frunzele toamnei ce-mi acoperă sufletul

cu gust de cireşe amare...

Sunt un puf...

rătăcitor, stingher

şi niciodată înţeles...

ştiind că visul pastelat al cerului albastru

este pierdut în ţipete de pescăruşi,

iar iubirea-i un joc inventat de zei

pentru a crede că timpul stă în loc...

E beznă...

în vârf de munte şi în butoiul lui Diogene...

Ce păcat!

Lumânările s-au stins...

căzând peste ele lacrimi de îngeri...

---

...

---

...

E aşa de târziu...

nici greierii nu mai suspină

şi constat că am fost

o nebuloasă...,

un dor călător

sau un puf efemer

aflat Sub sărutul luminii...