M-au ciuruit!

Cea mai veche relatare despre modul în care au fost pavare străzile în Bucureşti datează din 1574
şi îi aparţine lui Pierre Lescalapier, care a observat cum pavajele cu trunchiuri de copaci
„făceau ca roţile căruţelor şi caleştilor să uruie puternic,
iar în timpul când aveau apă îmbâcsită în ele, să producă un miros grozav.
Şi, în afară de aceasta, la trecerea vehiculelor din cauza apei murdare ce ţâşnea de sub acest pasaj,
pereţii caselor dinspre uliţe erau stropiţi până deasupra ferestrelor“ .

Podurile din lemn au fost construite de boierii şi negustorii cu dare de mână, alături de „toţi mahalagii“.
Deşi acestea se stricau foarte des, acţionarii aşteptau ca ele să fie reparate de către domnitor.
Cum domnia avea preocupări mult mai diverse, uliţa se umplea cu găuri colosale,
repararea acesteia realizându-se numai după ce un mare boier sau chiar domnitorul se răsturna cu trăsura.
În ziua următoare „venea «pitac cu zapcialâc» că să audă toţi mahalagii a astupa găurile şi băltoacele cu cenuşe, pae, tufe şi alte colţuri şi fărâmături“.

_____________

Primarului cu talent în medicină i-a scăpat luna trecută un porumbel de genul:
Dacă bucureştenii vor să scape de gropi să facă bine să le umple!.
 După 436 de ani, bucureştenii s-au procopsit cu un nou pitac cu zapcialâc, de la cineva medieval în idei,
din punct de vedere edilitar şi care se crede un Vodă mai modern....

So: peste încă o săptămână, bisturiul doctorului a fost mai delicat,
revenind la sentimente mai bune şi recunoscând că gropile din asfalt l-au ciuruit! (vrăjeală cu iz electoral...)

Să facem abstracţie de gropi. România este sinonimă cu ele, sau cel puţin străzile ei...

Dar, prin 1990, un redactor de la Radio România povestea că a fost prin Germania.
Afară plouase iar crainicul aştepta tramvaiul în staţie.
Auzind o maşină a sărit mai într-o parte, ca să nu fie stropit.
Abia pe urmă a observat că, în fapt, deşi afară plouase zdravăn, nu era nicio baltă, băltoacă, lăculeţ, sau lac de acumulare în mijloc de stradă.

Să zicem că îl iertăm pe băiatul cu bisturiul pentru ideea cu gropile.

Dar, ce ne facem cu lacurile de acumulare care răsar pe străzile Capitalei după fiecare ploaie? Şi astea l-au ciuruit pe dlui?

Pentru edificare, postez o imagine.
E tare frumosă. Are cam o săptămână, fiind făcută în apropierea Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti.

Ceea ce se vede în fotografie nu se referă la un cer pe care sunt spânzurate nişte cabluri sau crengile unui copac.
Este ceea ce am văzut eu, în obiectivul de 55 mm, şi alţi pasageri când am vrut să coborâm dintr-un troleibuz, în timp ce afară ploua. 

Frumos lacul de acumulare, nu-i aşa? :))

Apropos: când vi se termină mandatul dle primar?, că noi ne-am săturat să vă tot scuzaţi cu ciuruitul...
PS: Sperăm că până atunci ne vom plimba pe autostrăzile zburătoare promise de Dvs...
Ps 2: Ştiţi cântecul Spitalului de urgenţă, dle edil? E tare fain...Ultima oara când l-am ascultat m-am gândit, metaforic, la Dvs...