După aproape o sută de ani…

Bulgaria…
…ţara vecină cu autostrăzi mai bune decât ale noastre şi realizate într-un ritm halucinant...
…posesoarea zonei numită Cadrilater (teritoriu sfinţit de sufletele şi harul românilor şi aromânilor),
 locul unde Regina Maria şi-a lăsat, temporar, sufletul (la Balcic)…
Bulgaria...
…ţara unde sângele militarilor români a curs în luptele de la Alfatar, Dobrici sau Turtucaia, în Primul război mondial, ori construind drumuri din postura de prizonieri pentru a civiliza un popor abia ieşit de sub papucul sultanului…
Bulgaria…
…ţara împinsă forţat spre pace, în Al doilea război balcanic (1913), de militarii Regelui Carol I (1866-1914),
care au mărşăluit spre Sofia luaţi de la coarnele plugului, mulţi fiind încălţaţi cu opinci şi ţinându-şi gloanţele
în acelaşi loc cu merindea: în traiste…

Despre Regina Maria s-a mai scris şi se va mai scrie, de autori români sau străini.
Tot aşa şi despre prima conflagraţie mondială…
Pentru azi…să ne aruncăm un ochi la românii care au murit în Al doilea război balcanic.
Cifra se învârte undeva în jurul sumei de 2.000 de oameni. Majoritatea militarilor au murit din cauza holerei.
Asta a fost contextul…Era război…De unde să ştie militarii aduşi de pe câmp că nu trebuiau să se spele cu apa din canalele de scurgere?
 Mulţi dintre cei decedaţi au fost înhumaţi la sudul Dunării, în pământ bulgăresc.
O parte dintre cei bolnavi şi suspecţi de holeră, evacuaţi odată cu încheierea conflictului, au murit în lazaretul de la Turnu Măgurele, în Spitalul Militar din Bucureşti, în trenurile care îi duceau spre casă,
sau în spitalele din localităţile unde îşi aveau domiciliul (Constanţa, Buzău, Galaţi, Giurgiu, Piteşti, etc).
Au mai fost şi militari ghinionişti. Nu s-a atins holera de ei, dar inconştienţa i-a dus la moarte.
Unii au murit trăzniţi, călcaţi de tren, înecaţi în timp ce se scăldau în cine ştie ce râu, sau din cauză de ulcer,
 apendicită acută sau intoxicaţie alimentară.
Alţii au vrut să se joace cu un taur, murind „împunşi“ – ce invidioşi or fi fost spaniolii pe coridele românilor din Al doilea război balcanic…
O parte dintre militarii care au fost raportaţi ca morţi de holeră au fost de fapt împuşcaţi de bulgari.
 Este şi cazul soldatului Stanciu Ion din Regimentul 6 Călăraşi, originar din localitatea Praviţa de Jos (jud. Prahova), împuşcat cu 3 gloanţe într-o recunoaştere efectuată cu un grup de ofiţeri, în localitatea Novo Brotjevo (sud de Dobrici). Adevărul a fost consemnat de lt. col Arion, comandantul Regimentului 6 Călăraşi…

Ce a mai rămas după Campania din 1913, după aproape o sută de ani ?
Ceva care să poată fi observat cu uşurinţă…de oricine…
1. Un monument – Avântul Ţării, situat în Piaţa Walter Mărăcineanu din Bucureşti,
la intrarea în Grădina Cişmigiu dinspre Sala Palatului –.
Ce ironie a soţii!...un monument dedicat unui eveniment din 1913 este amplasat într-o piaţă al cărui nume vine de la un militar român mort în Războiul de Independenţă (1877-1878), la asaltul Griviţei…
2. Un tablou, expus în incinta Muzeului de Istorie din municipiul Constanţa,
în care se redă întoarcerea triumfală a armatei române din campania în care militarii români au murit „fără să tragă niciun foc de armă“ (sic!).