vineri, 10 septembrie 2010

Sufletul negru...



Undeva în capătul unei alei răsar două urechi ascuţite...
La un moment dat patru perechi de ochi mici se îndreaptă înspre mine...
Mă opresc...
Se opresc şi ei, lângă mine, împungându-mă cu boturile în pantaloni...
Mă aplec şi îi mângii pe cap...
Fiecare în parte îmi trage câteva limbi pe faţă...
- E salutul lor..., îmi spune însoţitorul patrupezilor...
- Era un domn mai în vârstă care-i plimba...
- Domnul s-a supărat...
- Cum aşa?
Interlecutorul îşi duce mâna la gura, face un cerc şi o coboară la inimă,
strângându-şi pumnul:
- Doamna avea gura mare şi sufletul negru...

PS: ăsta-i cel mic...; pe celălalt îl ştiţi...




10 comentarii:

  1. frumos el....frumoasa imagine...
    iar ochii...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. M-am indragostit de poza asta! profunda si comica fraza... 'Doamna avea gura mare şi sufletul negru...'

    RăspundețiȘtergere
  3. ... imaginea din oglindă... numai câine să nu fii! (loialitate pe aşa ... vremuri). Fascinantă privire...! Spune mult mai mult decât ai făcut-o în cuvinte...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ah!!!!ce dulce e!!!!!!!Ador rasa asta de caini...ochii, ochii lor sint unici cred! Superba poza!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. sa stii ca pe asta l am furat si eu printre fotografiile de la "altii"

    e genial iar eu sunt inebunita dupa haschi

    ii ador

    RăspundețiȘtergere
  6. dar cainii au sufletul alb... sau albastru... niciodata negru, ca unii oameni

    RăspundețiȘtergere