Undeva în capătul unei alei răsar două urechi ascuţite...
La un moment dat patru perechi de ochi mici se îndreaptă înspre mine...
Mă opresc...
Se opresc şi ei, lângă mine, împungându-mă cu boturile în pantaloni...
Mă aplec şi îi mângii pe cap...
Fiecare în parte îmi trage câteva limbi pe faţă...
- E salutul lor..., îmi spune însoţitorul patrupezilor...
- Era un domn mai în vârstă care-i plimba...
- Domnul s-a supărat...
- Cum aşa?
Interlecutorul îşi duce mâna la gura, face un cerc şi o coboară la inimă,
strângându-şi pumnul:
- Doamna avea gura mare şi sufletul negru...
PS: ăsta-i cel mic...; pe celălalt îl ştiţi...
ce frumos e..
RăspundețiȘtergerehmm, frumoasa imaginea :)
RăspundețiȘtergerevai cat e de scump...
RăspundețiȘtergerefrumos el....frumoasa imagine...
RăspundețiȘtergereiar ochii...:)
M-am indragostit de poza asta! profunda si comica fraza... 'Doamna avea gura mare şi sufletul negru...'
RăspundețiȘtergere... imaginea din oglindă... numai câine să nu fii! (loialitate pe aşa ... vremuri). Fascinantă privire...! Spune mult mai mult decât ai făcut-o în cuvinte...
RăspundețiȘtergereAre nişte ochi superbi.
RăspundețiȘtergereAh!!!!ce dulce e!!!!!!!Ador rasa asta de caini...ochii, ochii lor sint unici cred! Superba poza!!!
RăspundețiȘtergeresa stii ca pe asta l am furat si eu printre fotografiile de la "altii"
RăspundețiȘtergeree genial iar eu sunt inebunita dupa haschi
ii ador
dar cainii au sufletul alb... sau albastru... niciodata negru, ca unii oameni
RăspundețiȘtergere