Eram copil...
Cel mai mărunt din clasă...
Toţi colegii aveau şapte ani; eu nu; eu aveam doar şase...
Păi de ce?
Foarte simplu!
Mă uitam la televizor...
Era o înregistrare cu Nadia...
Luase nota 10...
Primul 10 din istoria gimnasticii...
Şi o întreb pe mama, aşa, într-o doară:
- Eu cum pot să iau 10 ?
- Trebuie să mergi la şcoală!
- Bine! Vreau să merg la şcoală...
Şi într-o dimineaţă sunt luat de mână şi dus pe stradă cu o cuşcă pătrată în spate...
Oare de ce oi fi îmbrăcat în negru?,
mă gândesc în timp ce mă uit la copacii cărora soarele le spânzură frunzele pe garduri...
- Unde mergem?, întreb într-un târziu...
- La şcoală!
- Dar de ce?
- Pentru că aşa ai vrut tu!
În clasă sunt pus în prima bancă, pe centru, locul din dreapta...
În stânga mea stă o fată...Daniela; e doctor acum...
În banca din dreapta mea stau două fete.
Prima din stânga e Tănţica. O blondă tunsă scurt şi destul de înaltă...
Tot doctor a ajuns...
În dreapta blondei stă Mirela...
Fata asta vorbeşte teribil de puţin...
Se uită lung şi zâmbeşte ca şi când ar avea în faţă nişte fraieri...
Norocul ei că nu stă lângă mine...
Are părul lung şi aş fi tentat să văd cum ar fi să mi se încurce degetele în el...
A! Să nu uit... Şi dumneaei tot doctor a ajuns...
Trece timpul...; nu contează...
Am 16 ani...
Sunt în vacanţă...
Plec spre Dunăre...într-o plimbare de o zi; sunt doar 70 de km care ne despart...
Mă urc în personal şi mă aşez lângă fereastră...
cu Zenit-ul spânzurat de gât, cea mai bună sculă pentru bătut cuie...
În faţa mea stă o fată...
Se uită lung la mine şi zâmbeşte...
Mă uit la părul ei lung şi mă gândesc că un vânt turbat s-a plimbat pe acolo...
M-ai uitat!, Cătăline...
Era Mirela..., ajunsă în Liceul sanitar,
locul unde se înghesuiau să ajungă toate fetele care arătau bine...
Nu-i zic nimic..
Îi fac o fotografie cu lumină din dreapta...
Ea zâmbeşte şi se uită pe geam...
Trenul pleacă...
Iar noi ne cufundăm în gânduri,
rătăcindu-ne privirile prin peisajul ce fuge pe lângă noi...
- Am să trec pe la tine, într-o zi, să-ţi las fotografia, spun într-un târziu,
- Nu contează! Indiferent de vreme...Eu te aştept...
Scot din rucsac o carte, Love story...
- Poftim! Eu am citit-o... Are o replică foarte frumoasă la început...
- Scrie-mi ceva pe ea...
Capricioasă fată...
Chinui hârtia cu un clişeu: Dragostea este oarbă şi nebunia stă mereu lângă ea...
Mirela e acum departe...
Nu am mai văzut-o, parcă, de o mie de ani...
Dar ştiu că undeva, prin casă, am o fotografie în care Mirela...zâmbeşte...
frumoase si pretioase amintiri...incepute cu o "cusca patrata"...un bun loc de pastrat zile si imagini insufletite...
RăspundețiȘtergerezambeste... si lumina e din dreapta!:)
RăspundețiȘtergerefrumoasa poveste, nostalgica! m-ai facut sa-mi caut albumul din liceu.
ce dragut,in viata noastra cate povesti trec si ne zambesc,iar sufletul nostru tresare...sau nu.cand in acele momente ne tinem aproape de sufletul nostru,ne spune el in taina povestea ce trece.
RăspundețiȘtergereNu ştiai de zicala: "Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se îndeplinească!" ?
RăspundețiȘtergereŞcoală ţi-a trebuit? :)
...chiar imi place cand vorbesti un pic mai mult.
RăspundețiȘtergere:) interesant
RăspundețiȘtergeresugestiva fotografia care se imbina cu cuvintele de sub ea:)
...si, poate, o Mirelă care mai asteaptă fotografia, indiferent de vreme... :)
RăspundețiȘtergereFrumos bagajul cu amintiri si mai ales... frumos expus!
RăspundețiȘtergereIar creatiile lui Eugen Doga te duc pe taramuri in care doar fericirea domneste...
RăspundețiȘtergerecum ne putem uita dragostea din copilarie cand tocmai ea a fost atat de inocenta si de pura. tocmai aceea dragoste ne facea sa fim copii
RăspundețiȘtergerete pregatesti de 15 spet? :)
RăspundețiȘtergere...aceeasi poveste spune si...copacul..."nu conteaza...eu te astept"...
RăspundețiȘtergere...sunt in drum spre Brasov...si nu ma pot loga...dureaza prea mult:))...asa ca voi semna la final...
...ioana...
toamna...cum poate fi altfel toamna decat bogata? bogata si... in amintiri...
RăspundețiȘtergereBa da, conteaza! Peisajele sunt superbe, la fel ca amintirile. De ce m-ai facut sa ma intorc in timp si sa ma intreb de ce mi-a luat mama ghiozdan albastru?
RăspundețiȘtergereNu stiu cum iti iese galbenul asta asa perfect...
În Tot şi Toate, Aşteptarea este Lumina... Mai mult sau puţin controlată, cu priceperea dată de vârstă sau şansă, potenţează Dragostea (stare efemeră), linişteşte Nebunia (posibil a la longue), sau devine o încântătoare amintire... SUB SĂRUTUL LUMINII.
RăspundețiȘtergereAcel "Nu contează!" din text e atât de grăitor, fie el urmat de "Eu te aştept..." (ordinea enunţurilor...!). Imaginii superbe i se potriveşte piesa muzicală a lui Eugen Doga, numai că simt în aceste îmbinări emoţii diferite... (greşesc, sau numai ... vremurile au fost de vină?)
Încântată de imagine, muzică şi ... lectură!
Peisajul e superb. E atâta linişte în el încât e greu să nu te gândeşti la lucruri pe care trebuia să le spui şi nu s-au auzit, lucruri pe care trebuia să le faci şi nu s-au întocmit, la sentimente poate pierdute sau niciodată întâlnite.
RăspundețiȘtergereProbabil, inca mai asteapta poza...Foarte romantica povestirea. Un film frumos...
RăspundețiȘtergere