vineri, 12 februarie 2010

Probleme, probleme...



Astăzi s-a vernisat o expoziţie foto pe peronul staţiei de metrou Piaţa Victorie 1. Un grup de sufletişti au investit timp şi bani, expunând mai multe  imagini reprezentative privind metroul bucureştean.
Nu am de gând să vorbesc despre fotografiile expuse, pe care le-am văzut aseară on-line şi care nu mi-au deranjat privirile cu nimic, ci despre civilizaţia dâmboviţeană.
După-amiază am dat o fugă pe peronul cu pricina...
Gândiţi-vă cum sunt fixate tablourile la fostul Palat Regal: la nivelul privirilor. Ei, modul în care au fost expuse fotografiile pe peronul metroului ne arată foarte clar cât de civilizaţi pot fi unii dintre trecători. Am măsurat de curios distanţa dintre  marginea de jos a unei fotografii  şi nivelul peronului: erau 2 m...
Adică o distanţă care să nu permită oamenilor cizelaţi să-şi folosească ideile prin intermediul instrumentelor de scris (aţi observat că nu este monument de cultură sau muzeu de pe care să nu lipseacă cel puţin numele unui băiat şi al unei fete, care îşi spun că se iubesc la nebunie).
De asemenea, la distanţa respectivă nu poate ajunge oricine ca să-şi completeze colecţia de imagini...
Minusurile pentru expunerea fotografiilor la înălţimea menţionată sunt următoarele:
- fotografiile alb-negru abia se disting în zonele unde nu ajunge lumina;
- numele sponsorilor au devenit nişte mici timbre, care nu sunt vizibile de la marginea peronului decât prin teleobiectiv;
- mulţi oameni îşi doresc, inutil,  să devină mai înalţi...
La final am rugat o cetăţeană să se uite la toate fotografiile şi să-mi spună părerea ei. Concluzia a fost că "vreo trei chiar sunt drăguţe!"
Am mai tras şi un cadru, aşa, ca să nu se supere nimeni...
Săracul om, vedeţi ce mic pare?



4 comentarii:

  1. am trecut şi eu astăzi pe acolo ... întradevăr nu e o idee aşa bună amplasarea fotografiilor, numai că civilizaţia dâmboviţeană şi-a mai arătat colţii şi în alte ocazii ... Andrei Bârsan a păţit-o cu o expoziţie, în aceeaşi staţie de metrou ... aşa că, îi înţeleg pe organizatori ... fotografiile sunt foarte interesante

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru minunatele acorduri .... alina sufletul ...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Cristian Ion> eu le puneam pe plasmele din staţia de metrou!

    @Crisss > cu plăcere!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar fi trebuit să fie mai jos dar îl înţeleg pe autor...civilizaţia este o floare rară în România... E buna ideea ta cu plasmele.

    RăspundețiȘtergere