Parlamentul uşilor semideschise

Aglomeraţie mare, azi dimineaţă, la Palatul Parlamentului, cam pe la 9.30. Grupuri-grupuri de curioşi au luat cu asalt panta din B 2, dorind să ajungă la intrarea C 1 (acolo pe unde intră şefii de stat, ambasadorii, Roberta, Geoană, etc.).

La poartă, un bătrânel se roagă de noi să-l fotografiem. Îi spun că dă urât, că-i într-o baltă, la care dlui zice: Lasă!, lasă!, să vadă lumea că ne-au chemat să-i vizităm ca să le luăm toată apa de la poartă în galoşi, că ei nu vor s-o dea! Adevărul este că se topea zăpada de pe pantă, iar toată apa nu avea unde să se scurgă decât în stradă...

Cu 200 m înainte de intrarea dinspre fântâni m-am simţit ca la un meci de fotbal: aleea a fost decorată cu gărduleţe (din alea care-i ţin la distanţă pe protestatari) deşi ar fi fost suficient un gard din flori, iar când l-am văzut şi pe un nene cu ditamai câinele lup lângă el, m-am gândit că am ajuns înapoi în armată :).

La 10 am s-au deschis uşile pentru public. Cu puţin timp înainte au venit câteva sute de turişti greci, chinezi, coreeni şi germani, să vadă minunea care pune România pe locul 2 în lume, după Pentagon. Ajung, cu greu, la uşă, iar în faţa mea să postează un băiat cu ochi albaştri: Gata! S-au umplut filtrele de verificare! Cam aşa am eu norocul mereu...în faţa mea se trage linie...Da, şi iar trebuie forţat norocul...Sunt de la presă!...arunc eu pastila, bucuros că mi se vede şi aparatul de gât...Să văd legitimaţia!, nu se lasă cerberul, care-i pune politicos mâna în faţa unei doamne...Da, aştia-s prietenii...nu te mai cunosc în situaţii delicate. Aşa că, ce să-i fac, mă uit în ochii lui şi îi bat obrazul: Ce drac faci, mă!, nu mă mai cunoşti!?! Zâmbeşte, cum ştie el să fie politicos, şi-mi zice : Aaa, tu erai mă? Treci!

La filtrele SPP sunt în dispozitiv 15 oameni. Sunt foarte rapizi. Dacă şi cei de la controalele de pe aeroport s-ar mişca tot aşa de repede ca ei...ce bine ar fi...

Înăuntru, surpriză: doar Roberta şi-a pus la bătaie spaţiile pentru a fi vizitate de public. Băiatul celălalt, fostul ambasador, are frică de deochi, de culori cu o anumită tentă şi de cine mai ştie ce... Aşa că, ne mulţumim cu un jumătate de Parlament...E bine şi aşa...nu tu taxă de vizitare...nu tu taxă foto...nu tu taxă video...Dar adio ghidaj! Pe culoare m-am întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi. Cam toată lumea îmi bate obrazul: Dacă nici tu nu ai poze de interior cu Parlamentul...

Trecem ca vântul prin sala Alexandru Ioan Cuza, stăm pe muşchii fesieri în sala Unirii, ca să avem perspectivă, bucuroşi că grecii, germanii şi asiaticii au făcut 2-3 poze cu telefoanele şi am rămas numai noi, cei cu digitalele...

Gonim şi prin sala unde roşii şi galbenii îşi ţin Congresele, sala în care Ceauşescu a ţinut morţiş să i se pună foiţe din aur la decoraţiile din tavan...Norocul ei că are peste 20 m înălţime...că dacă au fost unii în stare să-l bage pe naiba într-o şedinţă de comisie, când se vorbea despre blonda de la turism cu uşile închise, probabil că ar fi ajuns şi pe acolo...

Ajungem la biroul Robertei. Vizitatorii nu prea se înghesuie, fug mai toţi spre Sala de plen a Camerei, dar nu ştiu ce pierd...La intrare un băiat cu un fir în urechi se uită discret la noi. Realizez că înăuntru e un demnitar...Mă uit şi văd că vreo 10 persoane, aflate în mijlocul biroului, au făcut ciorchine în jurul unei blonde...Aha!, eu de ce să nu fotografiez? Şi încep să mă mişc, în cerc, căutând ochii doamnei...şi clik-uesc de câte ori...Da, doamna are ochi frumoşi...şi ştie să şi zâmbească.  E Roberta...o idee stânjenită, dar politicoasă şi protocolară. Îi arăt cadrul...îi place...şi zice să il trimit. În acel moment, toate flesh-urile din cameră au sărit pe noi...Mă uit...şi nu prea cunosc pe nimeni. Da, nu am la cine să cer o imagine, ca să am dovada...

Vreau să plec, dar vine o doamnă blondă (şefa de cabinet a Robertei): Am văzut că voi, tinerii, faceţi fotografii mai altfel, haideţi să vă arăt un loc pentru o panoramă...Mergem după dumneaei, care îi spune unui tânăr să ne lase să fotografiem "din locul acela, de unde se vede oraşul frumos...". Mă uit şi văd o mare numită Parcul Izvor, unde Madona le-a băgat, gratuit, praf pe gât fanilor ei...

Vrem să plecăm, dar un tânăr se pune în faţa noastră. Mă uit la el şi văd ca are un Canon de gât...Om bun, că altfel ar fi fugit dacă avea altă marcă de aparat...  Ne întinde o fotografie color, spunându-ne stânjenit: Cred că a mea nu a ieşit aşa de bine ca ale Dvs. Mă uit şi nu îmi vinde să cred! Am dovada! Şi ce repede s-au mişcat aştia pe aici...

Ajungem în Sala de plen. Araiman, directorul de la Administrativ, nu şi-a lăsat subordonaţii să lucreze în sală şi realizăm şi de ce, atunci când le mai spune vizitatorilor: Vă rog să nu scrieţi pe pereţi!  Noi vrem să scriem cu lumină, ceva mai în in teriroul sălii, dar nu ne lasă Că dacă fac excepţii, pe urmă vor vrea toţi! 

La ieşire, Alina de la Realitatea era supărată: nu i se auzea sunetul în căşti...Ajungem şi la Muzeul Parlamentului, unde grecii se înghesuie să se fotografieze cu scaunul Regelui Carol I şi acel al Reginei Elisabeta...Nu ne place aglomeraţia...şi faptul că vocea unui bărbat ne aminteşte în boxe,  din 30 în 30 de secunde, să nu atingem exponatele. Aşa că, ieşim afară, unde constatăm că amatorii de Porţi deschise vin ca şi sovieticii în Al doilea război mondial: fără oprire :)

Un tânăr cu un Nikon de gât şi două blonde agăţate de hainele lui ne întreabă dacă se permite fotografierea înăuntru. Realizez că şi-a luat aparatul doar, aşa, ca să poată să agaţe gagici...că altfel ar fi trebuit să fie o idee mai informat. Nu-i dau un răspuns mulţumitor, gândindu-mă să se mai chinuie puţin, până la filtru: Dacă fetele tale vor zâmbi frumos în interior, inspectorii de pază vor fi neatenţi, iar tu ai să poţi să faci fotografii...

Mă gândesc să fac un ultim cadru, să se vadă cum vin vizitatorii, şi intru în zăpadă până la genunchi. Între timp vine un jandarm şi-mi spune că nu e voie acolo...Acolo...ce spaţiu nedefinit. Trag două cadre (din care unul cu o suporteră a culorii violet) şi plec..., iar pe display apare mesajul  FULL CF!!!. 

Ziua s-a terminat parcă... prea devreme, iar viaţa nu mă mai iubeşte :(
PS: alte imagini, ca de obicei, la soră-mea.