Drumul spre linişte...

O fată şatenă aşteaptă pe peronul unei gări,
uitându-se iritată la ceasul al cărui secundar pare că s-a împotmolit...
Fiecare om are o gară, un ceas, un ceva de aşteptat...
M-am plictisit de aşteptat...;
nu mai am timp,
ca şi un prieten care are senzaţia că nu va mai prinde următoarea eclipsă de soare...
Mă gândesc să închid prăvălia pe aici;
nu pentru că aş fi obosit,
dar am senzaţia că am rămas singur, din ce în ce mai singur;
toată lumea din jurul meu pare că se topeşte...,
iar eu mor în fiecare zi puţin câte puţin.
Pentru început...am să merg la biserică,
să-mi mai limpezesc mintea şi gândurile, tocmai la Bârsana.
Nu are rost să intraţi pe poarta monumentală din faţă;
ocoliţi biserica prin dreapta şi veţi ajunge la poarta veche, tradiţională.
Uşa e deschisă...,
iar de undeva se aude muzică....

  

Dacă veţi mai face câţiva paşi veţi avea o perspectivă nouă...

În dreapta, acolo unde se vede gardul împletit, este locul în care s-a aflat, până în 1815,
vechea biserică de la Bârsana...; câteva pietre stau mărturie...

Dar să mergem mai departe;
nu ne oprim la casa de oaspeţi; accesul interzis ne ţine la distanţă...

Ajungem la clădirea administrativă şi ne urcăm în pridvor...

Privim înapoi, de unde am venit, ca să vedem poarta monumentală în dreapta, biserica în stânga,
iar în centru locul în care se ţin slujbele vara...

La final, cine mai are răbdare se poate opri şi la biserică...