Răsuflarea lui Jormungand
m-a dus la urechea Andromacăi,
ascultându-i gândurile...
până când Epirul i s-a pus la picioare...
Nu am lipsit din coşul viperei
care a stat la pieptul unei faraoane,
tot aşa cum i-am şoptit
unei prinţese bizantine
metaforele Alexiadei...
Am stat lângă şevaletul lui Michelangelo,
când a realizat frumuseţea în esenţa ei pură,
iar pe mine au căzut lacrimile unei Marii,
în timp ce a fost plimbată prin Paris
într-o rochie albă şi cu părul tăiat...
Ştiu locul în care un rege al României şi-a pierdut galoşul,
în noaptea în care a avut inima plină cu iubire,
şi am văzut cum s-a plămădit Râsul naiadei...
Acum, prinsă în iarnă şi căzută la pământ,
aştept o salvatoare adiere de vânt
ori un pas apăsat care să-mi omoare amintirile...
si-a pus salba de margele
RăspundețiȘtergereAmintirile nu cred că pot fi omorâte...poate doar înăbuşie:)
RăspundețiȘtergereFaine feliuțele matale de portocale, garnisite cu zahăr precipitat! :D Să fugă în casă de la gerul de rahat :)) Tot de dulce :D
RăspundețiȘtergereun pas apasat...din asteptare sa te duca,un pas-adiere...din calea de vise ce nu le-ai uitat.
RăspundețiȘtergereE dantelă adusă din afară?! E tare frumoasă, mi-aş fi pus la rochie. :)
RăspundețiȘtergere..adierea de vânt doar te va duce mai departe...
RăspundețiȘtergereAdierea de vant e tipatul mut ..sa n-ai parte de ea vreodata.
RăspundețiȘtergereInsa..o rasuflare calda , o soapta uitata , sa-ti transforme amintirile in ..prezent.
Nu astepta sa se-ntample..porneste la drum..
(re)culege:)
Amintirile nu mor! Trebuie sa avem grija de ele!!!
RăspundețiȘtergereDaca te calca cineva tare pe picior, este bine?
RăspundețiȘtergere...daca seaca amintirile, naiadele mor, nu mai rad...
RăspundețiȘtergereSuperb! Aveam nevoie de povestea asta pentru a realiza complexitatea si frumusetea amintirilor...Desigur, poza-i splendida!
RăspundețiȘtergereCea mai frumoasa spusa, cea mai placuta fotografie, cele mai cumsecade cuvinte.
RăspundețiȘtergere