joi, 14 ianuarie 2010

Larko


Cine naiba-i Larko!?!
Prin anii '80 existau în centrul Bucureştiului mai multe studiouri foto. Unul era în spatele cinema Luceafărul (actual Cinema Pro). Un altul se găsea pe Calea Victoriei, aproape de Palatul Telefoanelor. Astea, şi altele ca ele, aveau în comun faptul că vitrinele erau "tapetate" cu fotografii de mirese. Tinere şi frumose, lipite de nişte bărbaţi ceva mai în vârstă, plictisiţi de viaţă şi morocănoşi ("Femeile au nevoie de o anumită stabilitate financiară", spunea, prin 2002, o purtătoare de cuvânt a unei primării din provincie...).
Larko este un cipriot inventiv, posibil fost student la medicină sau economie în Bucureşti, pe vremea împuşcatului (altfel nu se explică similitudinea cu studiourile foto dâmboviţene)...Gândiţi-vă la un George Clooney mai mărunt, uşor rotofei, cu părul negru, gelat, fără barbă, dar cu o mustaţă de afacerist grec şi aveţi imaginea lui Larko.
Am spus că Larko este inventiv...Da, ştie să-şi facă reclamă. În vitrină are 10 fotografii cu "modele" (cea mai frumoasă este cea cu o mireasă care face autostopul...) şi o plasmă unde rulează imagini cu cei care i-au fost clienţi. Larko nu trăieşte doar din studioul foto. Alături are un club, unde de Revelion s-a intrat pe bază de invitaţie, iar în noaptea de 1 ianuarie 2010 a organizat un carnaval, că aşa a vrut el. Dacă petrecăreţii nu au costume, pot închiria de la Larko...
Între o şedinţă foto şi chefurile nocturne, Larko se plictiseşte teribil şi procedează ca orice bucureştean care pofteşte la o bere şi o friptură: îşi scoate în faţa prăvăliei 4-5 grătare şi îşi cheamă prietenii. Scene de genul ăsta am mai văzut în Sicilia, numai că acolo pe lângă  carne se mai puneau pe grătar şi castane...
PS: Larko, "îmi pare rău" că ţi-am băgat o maşină între scaunul din stânga cadrului şi mireasa pe care ai prajit-o cu un spot...

5 comentarii:

  1. citesc, imi place, intru in atmosfera .. si se termina :-(((( ... mai vroiam! :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-ati amintit de un fotograf de pe strada Unirii de la Craiova, un pic mai jos decat arata poza mea de ieri...la Foto Fincler

    aceeiasi vitrina

    muzicalitatea numelor e ca un declansator Foto Larko, Foto Fincler ... ce mai urmeaza Foto Foo Doo Lou ?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nuu, ceva care este dar nu prea..., într-o pivniţă de o mie şi ceva de ani...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. ... si acum trebuie sa umblu prin Bucuresti sa-l gasesc pe Larko, nu? ... frumos scris, bravo

    RăspundețiȘtergere
  5. Larko...e departe...într-un loc unde nu există iarnă...Răspunsul îl găseşti "Înainte de răsărit"

    RăspundețiȘtergere