luni, 25 ianuarie 2010

Templul



Din tot ce am văzut la Castelul Iulia Haşdeu (Bdul Carol I, nr. 199, Câmpina) un singur detaliu mi s-a părut inedit. Imediat de la intrare se trece printr-un vestibul şi se ajunge în Templu. Este vorba de o cameră de formă circulară. Dacă trageţi nişte linii imaginare între cele patru uşi de acces, rezultă o cruce. Uşile sunt metalice "ca să ţină dracii la distanţă", zice ghidul. Cineva completează că orice metal e bun pentru asta, chiar şi un cuţit pus sub pernă...(somnul raţiunii naşte asasinul perfect:)...
La jumătatea distanţei dintre tavanul colorat în roşu (simbolul iadului, zice ghidul) şi galben, este amplasată o statuie a Mântuitorului, modelată cu braţele larg deschise. În tavan se observă un punct negru. Acolo a fost un vitraliu, astupat de comunişti (câte prostii au mai făcut şi ăştia. Nu e loc din România unde să nu găşesti o amprentă negativă de-a lor). În momentul în care soarele ajungea deasupra castelului, lumina solară trecea prin vitraliu şi se reflecta pe cele două geamuri aflate deasupra sculpturii, rezultând o aură.
Acasă am văzut, pe fotografii, că undeva în dreapta statuii era amplasată o cameră de supraveghere, în genul celor două becuri din imagine. Ce chestie! Nici când te uiţi la unul dintre simbolurile religiei ortodoxe nu o mai poţi face decât supravegheat.
PS: monitorul unde rulau imaginile l-am văzut la ieşire, în vestibul...

10 comentarii:

  1. Dumnezeu cel Adevarat vede toate furturile, minciunile si strambatatea care se face Bisericii Sale

    Chiar ma miram cum de arata asa de bine Castelul, cum de e asa bine ingrijit ...marketing pentru iad :) ...sa-i spuneti domnului ghid ca domnul Sorin Dumitrescu, pictor si grafician si profesor la Universitatea de Arta Bucuresti, ar putea sa-i spuna cateva ...adevaruri despre focul mistuitor al iadului, foc al osandei in intuneric reprezentat de culoarea rosie si focul nearzator , al odihnei si al luminii

    RăspundețiȘtergere
  2. @Danca Danela: atât a putut şi el...
    PS: camera de lucru a lui Haşdeu era tapetată în roşu..."ca să sufere ca în iad!" - omul, nu camera:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Numai daca peretii erau supraincalziti, asa cat sa inroseasca fierul si era si intuneric, asa va mai las loc sa simulati iadul

    in pictura , am auzit de la priceputi ca daca subiectul unui tablou este deprimant , el trebuie pus intr-un cadru rosu , ca sa estompeze greutatea indusa psihicului prin tema tabloului si pt ca asa e mai bine evidentiat

    Intrebati pe oricine ce culoare are dragostea ?
    Si ce culoare are iadul?

    eu cred ca la intrebarea prima , primiti cu zambete raspunsul ROSU , iar la a 2 a, negru...fara niciun chef.

    Parca ziceati ca v-ati luat o geaca rosie :)!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Danca Danela: o geacă de schi, anti frig:)Aveau numai roşii şi negre...

    RăspundețiȘtergere
  5. frumos cadru, imi place toata seria pe orasul.ro ... PS: chiar m-am gandit la voi sambata, pe frigurile alea cum va descurcati (oameni si aparate)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am înotat prin zăpadă, la propriu. Ai acolo o imagine cu mine la portrete. Nu ştiu cine a făcut-o, dar trebuie să-i dau de băut...

    RăspundețiȘtergere
  7. ce schimbare de blog .. in bine, desigur! parca-mi pare rau ca nu am venit si eu in excursia asta ... poate data viitoare!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am vazut si eu castelul. Ce mi/a placut, cu rezerva ca nu am vazut foarte multe muzee, e ca avea audio ghid cu foarte multe informatii. Am aflat ca directoarea muzeului a facut lucrarea de doctorat cu tema Hasdeu.

    Din pacate, am ratat muzeul Nicoale Grigorescu.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Veronique: va mai exista o dată viitoare, dar spre alte zări...
    @ Mariana: se pot face mai multe teze de doctorat pe tema Haşdeu...

    RăspundețiȘtergere
  10. foarte buna compozitia fotografiei. culori si unghi. Super

    RăspundețiȘtergere