Dragoste de vară

Loreena McKennitt - Tango To Evora

Liceenii au luat vacanţă, iar gândurile le zboară spre aerul tare de munte sau spre algele împrăştiate pe cine ştie ce plajă…

E o după-amiază spălată de soarele ce goneşte spre asfinţit, iar un liceean intră într-o gară bucureşteană, încercând să-şi ia un bilet. La unicul ghişeu deschis, 20 de persoane stau la rând. Şirul se mişcă greu. Oamenii devin iritaţi, iar vorbele ţepoase încep să circule prin aer…

Băiatul se uită spre capătul rândului, auzind cum o adolescentă, înaltă, slăbuţă şi cu părul lung, întreabă cine este ultima persoană. Faţa fetei se bosumflă…Este a 50-a…, iar trenul pleacă în 20 de minute. Tânărul îi face, instinctiv, un semn cu mâna. Ea îi zâmbeşte şi se îndreaptă spre el, bucurându-se când îl aude că i-a ţinut rând. Nimeni nu comentează, doar cei doi se cunosc… Se cunosc de faţadă…Destinul i-a adus atunci faţă în faţă pentru prima oară.

Timp de 15 minute vorbesc fără oprire. Nu contează despre ce…Ajung la ghişeu şi îşi cumpără bilete în acelaşi tren, pentru acelaşi oraş…

Pe peron ea îi spune lui că poate merge în compartimentul prietenelor ei, doar aveau bilete la clasa a II-a, fără loc…El se gândeşte că nu poate fi agăţat de o fată şi îi răspunde că merge în compartimentul prietenilor lui. Prietenii lui imaginari… Ea zâmbeşte şi pleacă. După 20 de paşi îşi întoarce capul. El era în acelaşi loc, iar ea observă cum privirea lui, indiscretă, se cufundă în ochii ei de culoarea mării. El ar fi vrut să alerge după ea, dar picioarele nu îi răspund la comenzi. Ea îşi muşcă, scurt, buza de jos şi pleacă mai departe…

După câteva ore, timp în care şi el şi ea s-au uitat cu privirile pierdute prin geamurile compartimentelor, iar în cap nu au auzit decât zgomotul sacadat al roţilor de   tren, garnitura a ajuns la destinaţie. Ea coboară cu prietenele. El, singur. Fiecare merge în drumul lui. După o noapte de nesomn, el pleacă să o caute prin orăşelul de provincie. Pentru prima şi penultima oară. Nu s-au mai întâlnit niciodată. Destinul vroia altceva…deşi el a căutat-o şi în liceul unde auzise că ea învaţă. Secretarele nu i-au dat adresa, dar i-au dăruit o carte lăsată de ea cu rugămintea „să-i fie înmânată unui băiat care o va căuta şi care nu îi va şti adresa“.

Adolescentul deschide cartea, una cu coperţi ale căror culori sunt un amalgam de negru, gri şi bleu. Ochii îi cad pe şase versuri,  scrise cu caps şi cu cerneală albastră, pe pagina de titlu: 

„DAR, ÎN SFÂRŞIT, EU, SCLAV ELIBERAT,

DE CHINURILE VECHI SCĂPAT,

ACUM TE SFĂTUIESC DE BINE

SĂ FACI AIDOMA CA MINE […]

SĂ FOLOSEŞTI DEVIZA MEA:

E O PROSTIE DRAGOSTEA!“

DANA  pentru…TINE

(cel care vii după mine)
 

Ar fi vrut să arunce cartea. Dar mai erau scrise versuri, pe fiecare pagină sau jumătate de pagină liberă…Versurile erau un ghid, cu anumite litere încercuite,…o hartă codată ca în filmul National Treasure. Merge în parcul din apropierea liceului. Umbra teilor parfumaţi îl îmbie la lectură, iar turnul secular îi păzeşte gândurile şi…liniştea. După două ore de citit, înţelege unde stă fata: pe o stradă cu nume de floare,  într-un bloc, la primul etaj, de unde se vede turnul secular…turnul din spatele lui...

Să meargă?... Să nu meargă?

Răspunsul l-aţi aflat deja…:)
În mintea lui au rămas şi versurile de la  ultima pagină a cărţii (336), versuri care ard ca nişte tăciuni, chiar daca timpul le-a prăfuit ca şi frunzele din imaginea ataşată:
„AL ASTRELOR FIX DRUM
E-AL SOARTEI STRÂMT VEŞMÂNT
AM FOST CE EŞTI ACUM,
VEI FI CEEA CE SUNT“.  
PS: orice asemănare cu ...bla-bla ...este pur întâmplatoare. Sau nu? :)