duminică, 31 ianuarie 2010

Doamna sufletului meu

-->


Dintre toate femeile care au trecut prin politica României, sau prin cearceafurile ei, fie că sunt rămase în colbul istoriei sau că şi-au stricat ochii în becurile de la  Luxten, obligându-ne să stăm cu un Dex sau cu un DOOM în braţe ca să le înţelegem discursul academic, una singură se detaşează de toate celelalte prin clasă, educaţie, diplomaţie și bun simţ.
Să ne uităm puţin la fotografie. Vedem o femeie tânără, care are părul prins în coc, privind cu încredere spre viitor. Mai vedem o rochie care seamănă cu una de călugăriţă. Nu prea se potriveşte cu tiparul Doamei, dar poate, cine ştie ?, aşa şi-o fi imaginat-o sculptorul .
Doamna s-a deplasat de la Bucureşti la Oradea, unde i-a fost dezvelită statuia, cu trenul. Să ne gândim că, în prezent, o călătorie cu rapidul din Capitală şi până în oraşul de pe malurile Crişului durează 11 ore. Asta dacă te iartă condiţiile meteo… Ar fi putut să se deplaseze cu un automobil, că, slavă Domnului, avea atâţia prieteni şi admiratori, încât toţi ar fi fost în stare să-i pună propriile maşini la dispoziţie sau să o ducă pe braţe până acolo…Dar nu, Doamna a preferat să elimine orice suspiciuni şi s-a deplasat cu trenul. 
Nu spun cu ce a fost îmbrăcată Doamna, ca să nu îi aflaţi identitatea după un semn de respect pe care îl purta cu mândrie şi nu din obligaţie…La coborârea din tren, un general român, un mare general român, care şi-a meritat stelele prin faptul că a spulberat ofensiva ungară, din 1919, în numai 11 zile, iar căluşul românesc a răsunat pe culoarele Parlamentului budapestan, a înclinat capul în semn de respect în faţa ei. Doamna a zâmbit, având o expresie de femeie măgulită, ştiind că generalul nu făcea altceva decât să respecte eticheta.
La evenimentul din Oradea, Doamna a stat într-o tribună tapată de jur-împrejur cu flori. S-au mai pus flori şi altor feţe luminate din istoria României, femei sau bărbaţi, dar florile de care vorbesc sunt cele mai frumoase pe care le-am văzut în fotografii, fiind fost puse din suflet.
Tribuna a fost amenajată între statuie şi clădirea care se vede pe fundal. Clădirea respectivă există şi în prezent. E neschimbată. La parter, pe latura mică, funcţionază o agenţie de bilete CFR şi a existat un magazin cu pantofi de damă. A existat din cauză că la noi, la români, afacerile se nasc din entuziasm şi mor odată cu apusul soarelui.
În spatele statuii există un teatru, care la vremea respectivă îi purta numele Doamnei. Vă daţi seama ce onoare? Nu numai să se dezvelească o statuie care să-i poarte numele, dar ca evenimentul să aibă loc şi în faţa unei clădiri care deja îi purta numele, asta chiar că a fost extraordinar. Tu, om, să fii ridicat alături de cei eterni, în timpul vieţii, fără să le-o ceri sau să le-o impui semenilor tăi. Câtă dragoste…
Teatrul există şi în prezent, dar cu alt nume. După ce pânza a coborât de pe statuia sfinţită de un sobor de preoţi, a urmat defilarea trupelor. Doamna părea obosită. Abia de mai putea zâmbi, iar praful ridicat de bocancii militarilor au învăluit-o cu rapiditate. Chiar şi aşa costumul său negru se distinge clar în fotografii. Balcoanele caselor din apropiere gemeau de lume.
Gata, e timpul să tragem cortina. Doamna sufletului meu nu s-a născut în România. A fost nepoată  de regină, regina unui imperiu care a ştiut să-şi impună respectul în lume prin civilizaţia pe care a clădit-o, a emanat-o şi  a  ştiut să şi-o apere, atunci când a fost nevoie, chir şi dând foc Europei…
A fost măritată cu Regele care a făcut România Mare, a impus votul universal şi i-a făcut fericiţi pe ţărani, dându-le pământ…
Când uşile ni se închideau în nas la Paris, chiar dacă aveai studiile făcute acolo, ea ştia să ni le redeschidă.
            Când mulţi dintre americani nu ştiau unde este România pe hartă, ea a fost tratată în timpul vizitei din SUA mai somptuos decât un preşedinte american.
            A rămas în memoria fotografilor prin ţinuta impecabilă şi costumele populare pe care le-a purtat cu drag.
Da, este Regina Maria, Doamna sufletului meu…
PS: am uitat de general. Este vorba despre Traian Moşoiu. Românul care a trecut graniţa camuflat în cioban, pentru a se înrola în armata română.
Şi mai este încă ceva: statuia reginei Maria a fost dezvelită la 13 octombrie 1921, fiind dezafectată de comuniști și refăcută recent. Din păcate nu mai este amplasată în același loc din fața teatrului, ci în rondul aflat la cca 50 de m de teatru. 

6 comentarii:

  1. Domnule, cat de frumos elogiati doamnele. Ce pacat ca doar pe cele moarte deja. :)) Sa transmiteti va rog talentul si nepotilor dvs, pentru ca dupa ce voi muri eu, cineva va trebui sa se priceapa sa scrie frumos despre mine:D Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. @indiscreta: talentul meu este unic; nu se poate moşteni:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tur de forta monser cu ce ai scris acilea...
    Am cetit de dimineata la prima ora, m-am amuzat teribil cu catelusa vorbitoare si am revenit seara sa citesc inca o data...
    Ce sa spun decit ca ar fi excelent sa gasim bucati de istorie scrise ca cele de mai sus, cred ca ne-ar aduce mai aproape de neam si de tot ce a insemnat el cu mai ales bune.

    RăspundețiȘtergere
  4. Balcic, frumosul castel de la Balcic. Ce dor mi-e de el ! Trebuie musai sa-l vad si iarna. Acum.

    RăspundețiȘtergere
  5. @xoxo: drumurile spre Bulgaria sunt blocate de filtre ale poliţiei. Din cauza zăpezii nu se mai permite deplasarea spre frontieră... Dorinţa Dvs mai trebuie să aştepte

    RăspundețiȘtergere