Blondo, m-ai făcut!

 

30 decembrie 2009.

Ajung la aeroport şi îmi iau biletul. Merg la cheking, unde constat că am noroc faţă de septembrie 2009: nu mă mai pun să mă descalţ, însă se insistă să-mi pun fularul pe bandă…

În sala de aşteptare, într-un colţ, o bătrânică îşi schimbă cizmele de iarnă cu pantofi de vară. La o uşă din termopan nouă persoane stau la rând…e toaleta damelor. Paula, o brunetă cu părul lung, îmbrăcată într-un costum albastru e foc şi pară: îi lipsesc 12 pasageri (toţi cu bilete rezervate şi plătite) şi aşa i-au rămas până a decolat avionul.

Boeingul ajunge la 11.000 de metri altitudine. Pilotul anunţă că afară sunt – 25 de grade, iar majoritatea pasagerilor încearcă să doarmă.

După două ore ne pregătim de aterizare. O blondă aflată în dreapta mea se trezeşte şi începe să fotografieze cu telefonul, prin hublou, luminile oraşului. Duc mâna după aparat, dar realizez că e în bagajul de mână; prea mare deranjul…Fotografa de ocazie trimite prin SMS câteva imagini familiei. Zâmbesc şi nu pot decât să constat: blondo, m-ai făcut!

La sol  miroase a oaie. Încep să caut un taxi. Şoferii strâmbă din nas. Nu vor să facă 12 km până în centrul oraşului. Cursa li se pare prea scurtă. Găsesc un amator care îmi cere 20 EUR. Îi ofer 15 şi batem palma. La hotel mă uit la baie. E măricică. Ar încăpea în ea o Pamela Anderson (http://pmircescu.blogspot.com/2009/12/jurnal-italian-i.html) şi încă trei clone de ale ei… (comparatia este facută pentru a ne amuza de doua lucruri identice ca scop, dar aflate la 2.938, 18 km distanţă)

Afară e noapte. Trag câteva cadre pe faleză. Deşi au becuri ergonomice, oraşul e luminat ca şi cum ar fi ziuă. Numai cerul spune altceva…