Se spune că, atunci când îţi este lumea mai dragă, dracul te poate lua chiar şi din uşa bisericii...
Nu am verificat teoria cu pricina la uşa unei biserici, însă am avut neşansa să o trăiesc într-un parc. Un parc din Bucureşti...Un loc drăguţ, unde părinţii care au timp de pierdut îşi scot odraslele să se joace...prin zăpadă. Cei doi din imagine aleargă unul după celălat. Cel mic oboseşte mai repede şi se pune în genunchi, la intervale scurte de timp. Ăl mare observă şi se opreşte să îl aştepte. Nu sunt fraţi, dar sunt solidari...
Şi acum să revenim la pocinog. În faţa mea, pe alee, aleagă un maidanez, un amalgam de alb şi galben. Are un cercel galben în ureche, dar nu are o faţă prietenoasă. În mod cert nu vrea de mâncare. Începe se latre. Din neştiut mai apar alţi 3-4 patrupezi. Unul e mare, negru şi e cel mai agresiv. Au făcut un cerc înjurul meu. Patru mă latră, iar cel negru mă mârâie. E clar, ăştia nu vor să fie fotografiaţi! În jurul meu văd numai zăpadă, nu tu pietre, crengi rupte din copaci sau pet-uri aruncate de leneşi. Gluma se îngroaşă şi îmi scot geanta, în care îmi ţin aparatul, de după gât. Mă mişc pe loc, în cerc, cu geanta balansând-o în mâna dreapta. Dansez...cu câinii...şi îmi aduc aminte de orele de kata din adolescenţă. Cine se apropie mai mult îşi ia un bocanc în gât. Suficient de tare ca să îl dea peste cap. Primul client e colorat în galben... Pe cel negru îl pocnesc cu geanta în cap. Dacă aparatul mi-a căzut în noiembrie 2009 pe beton şi nu are nimic, înseamnă că rezistă şi la o ţeastă de câine...Teribilă situaţie. Din dreapta mea se aude cum cineva asmute câinii. Schimb registrul: iau o bucată de zăpadă înghetaţă şi o ţin deasupa capului ca pe un buzdugan. Maidanezii dau înapoi...Îi sperie nişte zăpadă... Arunc proiectilul în direcţia unuia şi fug toţi, haotic. Acum am timp să mă uit şi în direcţia dirijorului. Sunt trei gardieni publici. Câinii sunt ai lor. În schimbul unor alimente frugale le dau de şase când le vin controale noaptea. Pe ei i-a amuzat scena...Pe mine m-a enervat. Aşa că le spun că s-au uitat ca proştii. Îi doare în cot. "Noi nu suntem hingheri!", replică unul dintre ei. Plec. În spatele meu încep apostrofările. Părinţii care şi-au scos copii la plimbare îi admonestează...E bună măcar şi solidaritatea verbală...Peste toate, nu credeam că am să fiu salvat/protejat tocmai de un aparat de fotografiat...
Dar dacă nu îl aveam la mine? :)
1.umpleti-va buzunarele cu bucatele de paine (sau oase , bine invelite )
RăspundețiȘtergere2.umpleti buzunarele cu pietre
3.strigati MARS, mai tare decat latra cel mai fioros dintre ei (eu asa fac, a functionat de multe ori )
4.si nu mai fotografiati intai cainii si apoi gardienii ...ca vedeti ce pregatire paranormala au si va citesc intentiile...eu cred ca asta i-a suparat
*ati scris frumos si fotografia a prins solidaritate. Lumina foarte frumoasa !
Abia dacă am buzunare..., iar cele care sunt îs teribil de strâmte...De pietre nu zic nimic, de strigat nu îmi stă în fire...
RăspundețiȘtergereNu am fotografiat nici patrupezii şi nici pe părinţii lor adoptivi. Eram un simplu trecător, zgribulit, cu tunul în geantă, iar geanta pusă pe după gât, ca şi militarii germani luaţi prizonieri la Volgograd (ex-Stalingrad).
Mulţumesc şi pentru conţinutul de după asterisc.
Tu n-ai auzit ca astia nu musca decat daca simt ca ti-e frica de ei?:D Secretul e sa ai tupeu, deci! Sa-i calci in picioare. Asta in cazul in care nu ai nici paine, nici pietre nici aparat foto suficient de greu cat sa sperie o haita.
RăspundețiȘtergereUite, eu am scapat nemuscata pana la etatea asta:D si n-am niciodata la mine nimic din cele de mai sus, dar am si eu secretele mele, ca orice femeie:))
spor la fotografiat.
ROMANIA....maidanezi,gardieni,politisti,mafioti, clanuri, politicieni.......tara tuturor posibilitatilor. PACAT!
RăspundețiȘtergere@indiscreta: nu am studiat fenomenul...; mulţumesc!
RăspundețiȘtergere@marcu: ai uitat de gropi si de corupţia care, potrivit unui banc spus de "cineva" care a mers pe mare, nu se va termina în actualul mandat al lui Dzeu!...:)
RăspundețiȘtergeregardienii meritai pietrele si nu cainii .. probabil ca nici nu te bagau in seama daca nu-i asmuteau aia.
RăspundețiȘtergereAsa zapada e prin parcuri ?? wow .. ar trebui sa mai ies si eu din casa...
@ Veronique: si cel puţin o săptămână zăpada va rămâne în acelaşi registru...
RăspundețiȘtergereO sa ies in wee asta sa verific zapada din vreun parc :-)
RăspundețiȘtergere