Patinoarul meu

Slip Away Susie

Ar fi fost frumos să am un patinoar numai şi numai al meu. Unul în care să nu mă înghesuie nimeni, iar atunci când vreau să văd cât de tare este gheaţa să nu mai fiu atent ca nu cumva să nu cad pe cine ştie ce suflet nevinovat.

Ultima oară am fost la un patinoar în ianuarie 2009 şi am plecat după ce l-am văzut pe băiatul ăla care s-a  certat, mai anul trecut, cu ministresa blondă, cea care tot spune că nu a pozat în reviste din ălea care fac reclamă la lenjerie. Omul avea o glugă mare şi neagră pe cap (coasa îi mai lipsea din mână...), care îl făcea să semene cu un călugăr medieval. Imaginea asta mi-a tăiat pofta de joacă.

Nu-i bai că nu am mai fost demult la un patinoar. Are ea, viaţa, grijă la detalii...

Dimineaţă, în timp ce îmi porneam maşina, maşina mea făcută de americani, mă gândeam că poate fierul va face nazuri, şi în acelaşi timp căutam o soluţie de înlocuire a ei...Dar, ea încă mă iubeşte şi a pornit la prima cheie...

Pe străzi se circulă ca într-o zi normală de iarnă. Pe banda unu este multă zăpadă, iar pe banda doi gheaţa este la ea acasă. Da, şi mai este ceva, un ceva nelipsit din acest peisaj. Sunt melcii, ai dracului de mulţi. E vorba de şoferii cu hârburi de maşini care merg cu 20-30 km/h, având geamurile aburite de parcă ar sta într-o saună...Şi, uite aşa, încep un dans de ocolire a melcilor şi de găsire a benzii celei mai libere, sperând să ajung la ieşirea spre A1. Toate bune şi frumoase, până la o intersecţie pe Bdul Iuliu Maniu unde şi-a băgat necuratul coada. Eram în banda doi. În faţa mea mergea un Matiz roşu, iar în faţa maşinii colorată cu foc rula un Mercedes argintiu. Şi apare ceva-ul ăla, secunda aia de nebunie, când nu mai ai timp să filtrezi ideiile, şi o alegi pe aia care crezi că e cea mai fiabilă.

Semaforul clipeşte cu un ochi galben. Şoferul Mercedes-ului frânează brusc, (nene, eu în locul tău mă bagam cu ochii închişi...) iar maşina îi îngheaţă pe loc. Matiz-ul frânează şi opreşte, mai greu, e adevărat, dar opreşte. Adevărul este că şoferul Matiz-ului putea să oprescă şi fără să pună frână. Era suficient doar să scoată o mână pe geam...Şi acum intru în acţiune eu, care nu mergeam ca un melc...Ciupesc frâna, iar ABS-ul începe să-mi clănţăne sub talpă. Rotesc, uşor, volanul stânga-dreapta, că poate o păcălesc...Din cei 5 metri care mă separau de Matiz a mai rămas numai unul...Distanţa e teribil de mică, iar viteza cam măruţă...Da, planul A nu ţine. Am nevoie de planul B, iar eu nu am noroc decât dacă-l provoc...Banda unu este liberă...dar e plină cu zăpadă...Trag de volan numai cu mâna stângă, brusc şi larg, de parcă ar trebui să cârmesc un vapor...Intru pe culoar, maşina valsează, şi calc frâna violent. Măcar aici e zăpadă, e altceva, nu mai este gheaţa din banda 2...ABS-ul clănţăne, trec de Matiz ca şi când aş patina (ai senzaţia aia de gol care se tot măreşte în suflet) trec şi de Mercedes şi, într-un final, ea binevoieşte să se oprească. Nu râdeţi! Nu sunt în mijlocul intersecţiei. Semaforul este paralel cu umărul meu drept...Mă uit în oglinda retrovizoare. Matizul roşu a venit în spatele meu (oare de ce?:)). E condus de o femeie, tunsă scurt şi cu părul ondulat. Nu mai am timp să mă uit şi la şoferul Mercedes-ului...că a venit banda verde, dar râd în sinea mea cu ciudă şi constat că, de data asta, la tehnologie, nemţii iau bătut  la poponeaţă pe americani şi încă foarte rău.

La întoarcere a fost şi mai urât. Numărul melcilor a crescut...iar gheaţa a rămas aceiaşi. Numai în Dealul Cotrocenilor, acolo unde cineva doreşte altor 22 de milioane de români să trăiască bine, pojghiţa de gheaţă a fost topită de soarele matinal. Ce să-i faci? Au şi astrele preferaţii lor...mai ales dacă ei iubesc violetul (mai nou am observat că nu se mai dezlipeşte de cravata aia a lui, ştiţi voi care...).

Cât despre fotografia postată, este făcută în Bucureşti, mai zilele trecute, puţin înainte de apusul soarelui. Mi-a plăcut la patinator faptul că se mişca foarte repede, numai în cerc, şi punea nişte frâne aşa de scurte  încât sărea gheaţa din patinele lui.