Piaţa volantă

Din Strada Ermou, aflată  la mică distanţă de biserica Sf. Lazăr, se intră în piaţa volantă din Larnaca. Dimensiunile acesteia sunt aproximativ egale cu cele ale Pieţei Amzei din Bucureşti. Comercianţii îşi expun marfa în lăzi din plastic, preţurile fiind scrise pe cartoane albe. Nimeni nu-şi strigă marfa  şi nimeni nu trage de tine să cumperi ceva. Indiferent că este vorba de struguri, banane, cartofi sau nuci, produsele sunt foarte proaspete şi egale ca dimensiuni. Preţurile sunt cu 20-30 de eurocenţi mai mari decât cele din market-urile bucureştene.

După-amiază, comercianţii şi lăzile lor din plastic dispar în neştiut. Spaţiul pieţei volante devine o parcare obişnuită. La unul dintre capetele pieţei  este deschis un magazin care vinde şi produse tradiţionale din carne mai mult decât piperate. Numele acestora şi preţurile sunt scrise în română. O întreb pe vânzătoate dacă înţelege română. Femeia se uită absentă. Din spatele meu se precizează că femeia nu ştie limba lui Eminescu, dar că uneori o mai rupe pe bulgară. Este un bărbat de înălţime medie, slăbuţ, îmbrăcat în negru. A venit să-şi cumpere doar o căpăţână de usturoi. Zice că în Larnaca sunt 2.000 de români, care lucrează mai ales în construcţii şi agricultură. De câteva luni se găseşte de lucru mai greu.

Românii călători închiriază o vilă cu 200 EUR şi locuiesc în ea câte 3-4. Cel mai prost salariu, pentru un necalificat, începe de la 600 EUR/săptămână. Ca să le fie mai uşor în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare, românii editează şi un ziar în limba maternă şi frecventează un restaurant cu specific românesc ,aflat pe plajă, aproape de aeroport, dar departe de centrul oraşului...

Mă despart de posesorul căpăţânii de usturoi, care răsuflă uşurat când află că sunt doar în trecere prin oraş şi că nu am de gând să-i fac concurenţă...