Plimbare prin viaţa mea...

Când sunt plictisit sau supărat trebuie să arunc sau să şterg ceva.
Înainte era mai simplu: foloseam aspiratorul...
Acum am un nou capriciu: găselniţa cu ştersul / aruncatul mă linişteşte;
ieri am şters 200 Gb de fotografii; nu mi-au mai plăcut;
lipsea ceva-ul ăla care să mă facă să mă uit la ele ca şi când le-aş fi văzut prima oară;
aşa am scăpat de un an din viaţă şi mă mai aşteaptă încă 5 în calculator, cu un volum de 2 Tb...
Pe urmă am trecut la cărţile din bibliotecă; sunt mai multe titluri identice dar de autori diferiţi;
am ales ce mi-a plăcut, iar restul le-am legat pachet şi le-am dus la tomberon;
nu are rost să merg cu ele la anticariat pentru 1 leu volumul; ar fi deranjul prea mare;
doar vine iarna şi acum maşinile au nevoie de cauciucuri moderne...;
oricum, după 30 de minute, toate cele 56 de cărţi au decolat de la pubele, deşi gunoierii nu trec azi...
Caut ceva muzică care să nu-mi bubuie pereţii

   

Ilie Micolov - Prietene

şi umblu într-un geamantan, negru, cu tot felul de petarde de fotografii făcute începând cu 1984...
Deschid geamantanul şi mă uit la ce e înăuntru (ultima oară am umblat la el prin 2004).
Am o fotografie la care tot aştept să plece ciobanul.
Este făcută cu un Smena, în 1970, în Maramureş, dar nu de mine;
a fost imaginea care m-a făcut curios, încercând să văd de ce poate să iasă reglând şi apăsând nişte butoane.

Aşa că am monopolizat Smena şi am cumpărat un film românesc,
cu bani primiţi de la bunică-mea.
Era în 1984, mă plimbam printr-un parc,
iar doi indivizi tocmai s-au certat, separându-se. El fierbea...,
iar ea, aşa cum se întâmplă uneori, a ales altă perspectivă...

1985. În Bucureşti nu se găsea pâine. Aşteptam tramvaiul la Basarab. Un cioban, ieşit din gară, mă întreabă unde-i cea mai apropiată Alimentara în care se vinde pâine. Venise cu un sac după el. Omul avea 74 de ani...
Între timp devenisem proprietar de Zenit, cel mai bun aparat de bătut cuie.
Pe Smena l-am demontat ca să văd piesele din el; niciodată nu le-am mai pus la loc.
Zenit-ul l-am cumpărat de la un fotograf ce avea atelier la statuia lui Kogălniceanu, într-un subsol.

 

1986. Sunt pe la Biblioteca Pedagogică din Bucureşti. Era frumos acolo. 

În sala de la etajul I se sta mereu cu uşa deschisă şi se vedea peisajul din Cişmigiu. 

La ieşirea din sală, pe o masă, un bust al lui Eminescu se uita la mine...

1987. Ninge ca naiba în Bucureşti. Iar s-a oprit circulaţia. Până când?
Până va da firul ierbii!, spunea un miliţian în timp ce îşi arăta toate măselele de minte...

1988. E vacanţă. Sunt la mare. Aproape toată lumea-i dezbrăcată, dar sunt şi excepţii de la regulă...

1989. Adunăm castane prin cartier - eu şi colegii de clasă - . Tocmai aveam un film color de la ruşi,
iar un nene, care mai mereu era beat şi care mai cădea şi în cap fără complexe, s-a pus în faţa mea:
Fă-mi şi mie o poză cu nepotu, că ţi-o plătesc!
Aveam Praktica, cu luminozitate 1,8, luată de la Consignaţia cu 50 $...
I-am făcut o poză şi am fugit, ca să nu-i vină nebunului alte idei...
 

1990. E bine. Se poate vedea libertatea la orizont, tocmai din Casa Poporului,
devenită Palat al Parlamentului...

 1991. Deja se rupe cam tot ce creşte, chiar dacă nu-i copt...

1992. Oamenilor li se face repede dor, chiar prea repede.
Pe tablă, în clasă, scria:
5 lei un ou,
Am votat un bou!
Lăsaţi în pace boul...
Să facă 10 lei oul!

1993. Nu am înţeles niciodată de ce blondelor le-a plăcut de mine.
Eu nu am avut timp să-mi placă; spaţiul din jurul lor a fost mereu populat...

1994. La un prieten, ajuns cântăreţ,  cu vise de Van Damme la vremea respectivă;
fetiţa tăiată din fundal e soră-sa, măritată între timp...

1995. Ştiţi care e cheful de muncă al românilor?
Vă amintiţi de Nilă din Moromeţii când dormea la umbră, cu ciocanul în mână,
iar Moromete cel bătrân (interpretat de Victor Rebengiuc) striga la el,
iar băiatul sărea din somn şi bătea mecanic din ciocan?
Ei, cred că dormitul la umbră...s-a perpetuat; a devenit ceva genetic.
Imaginea-i din incinta Ministerului Apărării Naţionale, intrarea dinspre Hotel Parlament...;
era numai 1 pm, iar pauza se terminase de 2 ore...

Sar peste 1996 - 1998. Nu găsesc fotografiile din anii respectivi ca să le scanez...

1999. Sunt la mare, în Constanţa, într-un parc.

În Rapid constat că s-au dat câte două locuri pe acelaşi bilet.
Mă resemnez şi stau în picioare.
Pe culoar vine şi 1 Q Sapro, care se luptă să îşi dea jos o pasageră de pe locul unde avea bilet...
Îi spun că nu e singurul în ipostaza asta. Se uită mirat la mine şi-mi zice:
Domnule, aveţi nevoie de o vacanţă!
Mă întorceam din vacanţă, deci omul m-a luat la mişto....
Valea! Că faci curent!
Se supără şi până la Bucureşti stă cu ochii pierduţi prin geam;
îşi sună doi prieteni să vină să-l ia de la gară:  
Veniţi? Că am cheltuit toţi banii la mare şi nu mai am bani la mine!
Credeţi că i-au venit prietenii? Nici gând...
La metrou două adolescente se înghesuie să îi ceară autografe lui 1 Q Sapro...
Îl întreb, zâmbind, dacă îmi dă un autograf...
Nu vă dau că aţi vorbit foarte urât cu mine!

***

M-am plictisit...
De 3 ore scanez şi scriu...
Am să arunc şi scanerul; imaginile scanate sunt mai proaste decât cele pe suport de hârtie,
deşi am folosit rezoluţie mare.
Cortina cade, actorul pleacă.
La revedere sau adio...
Luaţi din viaţă ce vă place, cum vă place...