şi drumuri proaste...
Ne bucurăm când putem rupe, din cer, o bucată de soare
agăţând-o la rever pe post de zâmbet.
Pendulăm cu privirile între cer şi pământ
închipuindu-ne că timpul va alerga mai încet,
iar noi vom fi stăpânii lui...
Uităm şi iertăm când suntem trataţi cu răutate şi indiferenţă
de cei care ne consideră străini în România...
Sperăm, plângem, iubim, urâm,
alergând prin decoruri de Rai
după un timp care nu vrea să se oprească,
măcar pentru o clipă...
Ne punem lacăte sufletelor,
uitând de frumuseţea picăturilor de rouă,
de zborul păsărilor,
săritura unui delfin
zâmbetul unui copil,
lacrimile din ochii unui bătrân,
trăgând linii infinite de egoism.
Alergăm după nimicuri,
ce nu vor fi niciodată ajunse,
umplându-ne palmele cu lacrimi şi spini...
În rest: enjoy!
Doar muzica...
frumoase detalii
RăspundețiȘtergereUite! Am desfăcut lacătul și am aruncat cheia cât am putut de departe....
RăspundețiȘtergereE frumos la vulcanii noroioşi, deşi până ajungi acolo plângi cu vorbe. Şi ar fi unici în Europa şi doar vreo 11 locuri de gen în lume. Ministresa o fi ştiind asta? Sau tocurile ei şanel nu au ieşit din Pleşcoi decât prin salt direct cu avionul spre Guvern?
RăspundețiȘtergereŞi la cât de amare sunt lucrurile cum să te mai apuce fredonatul pe stradă, sau privitul în rouă?
...cu totii avem un ochi care rade si-un ochi care plange...let's enjoy cu ochiul care priveste fotografiile tale!
RăspundețiȘtergereSuperb si n-am ajuns inca, acolo!
RăspundețiȘtergerefain
RăspundețiȘtergere