Mai aproape de cer...

Avem locuri frumoase
şi drumuri proaste...
Ne bucurăm când putem rupe, din cer, o bucată de soare
agăţând-o  la rever pe post de zâmbet.
Pendulăm cu privirile între cer şi pământ
închipuindu-ne că timpul va alerga mai încet,
iar noi vom fi stăpânii lui...
Uităm şi iertăm când suntem trataţi cu răutate şi indiferenţă
de cei care ne consideră străini în România...
Sperăm, plângem, iubim, urâm,
alergând prin decoruri de Rai
după un timp care nu vrea să se oprească,
măcar pentru o clipă...
Ne punem lacăte sufletelor,
uitând de frumuseţea picăturilor de rouă,
de zborul păsărilor,
săritura unui delfin
zâmbetul unui copil,
lacrimile din ochii unui bătrân,
trăgând linii infinite de egoism.
Alergăm după nimicuri,
ce nu vor fi niciodată ajunse,
umplându-ne palmele cu lacrimi şi spini...

În rest: enjoy!

Doar muzica...