Marş la magazie!

   

Alte Kameraden

Un soare de noiembrie se plimbă pe feţele noastre, în timp ce stăm tolăniţi pe iarbă.
Câţiva trag din nişte ţigări, iar unul stă cu ochii pe intrarea ministrului.
Ceilalţi povestim despre cum ne-am petrecut finalul de săptămână.
Din 34 de oameni, 10 bucureşteni am plecat în permisie cu bilete de voie semnate, în alb, de comandant
şi primite de la ofiţerul de servici, care nu a făcut altceva decât să ne completeze numele.
Erau aşa-zisele bilete pentru evenimente speciale...
Atenţiune! Adunarea pe platoul de la Marriott! Executarea!
Este comandatul. A venit printre brazi. Se uită nervos la noi şi scrâşneşte din dinţi...
Alergăm ca la o cursă de 100 de m.
Regulamentar ar fi  să ne deplasăm cu 240 de paşi / minut, dar unii au limitele lor...
şi se spune despre ei că fac armata în locul altora...
Ne aşezăm în formaţie...
Ajunge şi colonelul...; se plimbă prin faţa noastră, de la stânga la dreapta,
şi ne fixează cu privirea...
Bucureştenii să iasă în faţa plutonului! Executarea!
Ieşim şi ne aliniem cu feţele spre ceilalţi...
Ofiţerul îl întreabă pe primul militar:
- De ce ai plecat, mă, acasă?
- A născut soră-mea!
Ajunge la al doilea:
- Tu?
- S-a însurat fratele!
- La tine ce s-a întâmplat?, se uită mustrător la al treilea...
- Mie mi-a născut soţia!
- Ţie cine ţi-a născut mă?, îl întreabă pe al patrulea...
- Raportez: s-a externat mama din spital!
Comandantul se opreşte la al cincilea bucureştean, spunând:
- Să auzim!
- Mi-au botezat părinţii un frate!
- La tine a fost chef ? îl întreabă pe al şaselea...
- Raportez: l-am internat pe tata în spital!
- Tu ce ai de spus?
- S-a logodit soră-mea!, se justifică al şaptelea militar...
- Şi tu?, se uită comandantul în ochii militarului cu numărul opt...
- S-a operat mama!
- La tine cine s-a mai operat?
- Eu m-am logodit!, zice militarul cu numărul nouă...
- Să auzim!, spune uitându-se în ochii mei...
Sunt ultimul...Ce naiba să îi mai zic? Nu prea mai sunt variante şi mă abţin să nu pufnesc în râs...
Nu ştiu ce să îi spun...Bine! Asta îi zic:
- Nu ştiu!
Colonelul se face negru la faţă, se întoarce şi merge la marginea celor două linii, răbufnind:
Îi vedeţi? Uitaţi-vă bine la ei! Din cauza celor 10 nesimţiti nu veţi mai pleca niciunul acasă,
în permisie, timp de o lună de zile. Să cereţi fotografii cu casele şi apartamentele voastre, 
că numai aşa o să le mai vedeţi!
Uitaţi-vă la ei şi scuipaţi-i! Vă dau eu voie!
Nimeni nu are nicio reacţie...
Vă vin eu de hac! Până terminaţi armata tot la mandea o să staţi!
În fine...afirmaţii de om cătrănit;
În weekend-ul următor au început să sune generalii:
Sunt generalul x, domnule Popescu, din Comisia de apărare de la Senat...
Să trăiţi domnule general!
Aveţi un militar acolo, la dumneavoastră, care se numeşte...;
lasaţi-l, vă rog, să meargă pentru 48 de ore acasă...
Am înţeles domnule general! Să trăiţi!
Şi tot aşa de încă nouă ori, fiecare cu relaţia lui...
În scurt timp, colonelul vine la pluton şi ordonă:
Bucureşteni! Marş la magazie şi luaţi-vă ţinutele de oraş! Plecaţi, pentru 48 de ore, acasă!
Dar, vă întoarceţi voi la mandea!