joi, 22 iulie 2010

Ăăăăăăăăăăăăă!!


Un el, o ea şi un copil îl însoţesc pe un bunic la gară,
urcându-l în tren...
Echipa pleacă...
Bunicul se uită nostalgic după iei...
Iese pe geam şi ţipă: Ăăăăăăăăăăăăă!
Grupul se opreşte şi se întoarce spre omul vocală...
care le face cu mâna şi le spune: Să nu mă uitaţi!

7 comentarii:

  1. O imagine trista.
    O viata mai simpla, ne-ar permita sa nu ii uitam pe cei care conteaza cu adevarat pentru noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...uneori cuvintele vin mai greu decat te astepti...

    RăspundețiȘtergere
  3. excelent titlu ... sunt curios ce au răspuns ceilalţi

    RăspundețiȘtergere
  4. ne atrageţi atenţia folosind cuvinte, şi în cazul acesta litere, care trezesc curiozitatea...Savurăm ce scrieţi şi abia apoi înţelegem de ce aţi ales titlul... Exprimă o dorinţă, acea de a nu fi uitat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca-n realitate bunicul nu se gandea la uitare. Batranii stiu ca tinerii uita repede deoarece sunt absorbiti de viata tumultuoasa. Eu cred ca ramasese ceva nespus. Ei, batranii, bunicii, stiu ca noi ii uitam si ca ne-aducem aminte de ei cand trebuie sa venim la sfarsit si-atunci ne pare rau ca nu le-am dat mai multa atentie. De-ati stii cat sunt de permisivi si cat ne inteleg....

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce trist ni se scurg zilele departe de parinti. Si ce tristi ne cresc copiii fara bunici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Uneori chiar ii uitam si ne aducem aminte de ei cand nu mai sunt. Si doare atat de tare. Dar ne fura viata cu maruntisurile ei... Si nu ne au decat pe noi.
    Deschizi rani, Cataline!

    RăspundețiȘtergere