Contraste

A trăi în România tinde să devină o aventură...
Pentru o fată venită din SUA imaginea cu slalomul pe care trebuie să-l facă printre vaci, pentru a traversa strada,  ţine de domeniul incredibilului...; şoferii au văzut mai multe: în afară de vaci şi caii sau măgarii mai sunt uitaţi pe drumurile publice...
Vorbeam de aventură...
Avem legi, hotărâri, decizii, ordonanţe, proceduri şi cai verzi pe pereţi, dar când trebuie ca cineva sa facă ceva, face cum îl taie capul...
Să luăm ca exemplu trenul care merge de la Bucureşti la Sighetul Marmaţiei,  târziu în noapte...
Nu există vagon special pentru bagajele voluminoase, care nu au ce căuta în compartimente...
Ei şi ce? Românul este inventiv...Pe culoarele compartimentelor înghesuie de toate...
Unul dintre pasageri a proptit o bicicletă fix la jumătatea culoarului...O bicicletă solidă, ca pentru munte.
Ideea este că nimeni nu mai putea să treacă pe culoar...
Şi apare şi omul responsabil cu ştanţatul biletelor, care îi pune în vedere cetăţeanului să-şi ducă bicicleta unde o şti...
- Şi unde să o ducă?, întreb eu, neputând să-mi stăpânesc râsul...., că vagon de bagaje nu aveţi...
- Să o ia şi să coboare şi să se urce într-un tren care are vagon pentu bagaje!
Nu-i aşa că v-ar plăcea să coborâţi la unu noaptea dintr-un tren, din cauza unei biciclete, ştiind că trenul cu vagon pentru bagaje vine fix peste o zi?
E o aventură să mergi cu trenul la clasa a I-a - excludeţi trenurile personale -.
Nu există prize în niciun compartiment. Dacă întrebaţi, veţi fi îndrumat/ă spre toaletă, singurul loc unde domneşte minunea. Nu ar fi ilar ca 50 de oameni să trebuiască, simultan, să-şi încare telefoanele mobile folosind o anumită priză?
Cum ar fi o procedură în acest scop?
Pe lângă baiatul de la restaurant care aleargă pe culoare şi dă apa minerală la 0.5 l cu 5 lei, ar mai fi loc şi de cineva care să taxeze încărcatul telefoanelor mobile...
Dar nu cred că ar rezista cineva pe culoar, la rând...
L-ar înnebuni ţânţarii...cel puţin vara...