Stau pe malul Dunării, la Sulina, şi mă uit la o plasă de pescari, aşezată cu grijă la uscat.
Hai să-ţi arăt instalaţia La rece!, se aude din spatele meu...
Cum vă spune?
Ne-a Piciu!, aşa mă ştie toată lumea pe aici...
Intrăm în cherhana, o clădire cu ziduri din beton, iar în capătul culoarului ne oprim în camera din dreapta.
Aici depozităm peştele, înainte de a-l trimite la piaţă.
Îl aşezăm în lăzi din plastic şi punem gheaţă peste el...
Mă uit la peştele din lăzi...
Încă nu a murit...
Cu cât vă intră peştele aici?
Cu un leu...
Şi cu cât pleacă?
Cu patru lei...
Mă gândesc la faptul că la majoritatea marketurilor preţul peştelui începe de la 8 lei...
Hai să vezi şi unde facem gheaţa!
Ieşim din camera La rece şi intrăm în alta, unde sunt aliniate trei instalaţii din inox.
Aici preparăm gheaţa...
Pare o cameră mortuară...aşa că ieşim afară, la soare.
Nea Piciu îmi arată un bătrân care se uită cu interes la pescarii ce-şi aduc peştele la cherhana în bărcile cu motoare de Honda.
Îl vezi?
Toată viaţa a prins peşte.
L-a vândut cu câţiva lei, iar acum nu poate trăi din pensie. Abia de are 400 de lei...
Nea Piciu... L-au numit pe om asa fiindca are fatza de pici?...:))F comic si savuros personaj al vietii!Si mai vinde si ieftin pestele...
RăspundețiȘtergereFrumos surprinse momentele de viaţă :).
RăspundețiȘtergereTristete provoaca asta...
RăspundețiȘtergereinteresanta povestea dar si trista in acelasi timp...frumos realizat acest portret
RăspundețiȘtergerePovestea trista a vietii i se citeste pe fata...
RăspundețiȘtergereHaraciul guvernamental (TVA-ul) la 1 leu este de 19 banuti iar la 8 lei este 1,52 lei. Probabil de aceea guvernul ii sprijina pe marii platitori de TVA nu pe cei mici...
RăspundețiȘtergereSi asa ajung pescarii mai tineri interesati de chibeica...sa nu ajunga in situatia batranului pescar ce a tot dat pestele cu 1 leu per kg.