Ceea ce va dăinui

Pe malul Mării Negre, o firmă din România lucrează cu ce poate (tractoare şi târnăcoape) ca să distrugă una dintre ultimele zone costiere sălbatice din Europa, sau, dacă ne luăm după proiect, ca să amenajeze o staţie de epurare, să amplaseze  bazine de înot, un camping, un ansamblu discotecă – bar de noapte... 
Termen de finalizare: anul 2011...
Practic, din Sulina se merge spre mare pe un drum neasfaltat, mărginit de o parte şi de cealaltă de case
ce amintesc de periferiile Bucureştiului interbelic. Case simple, unele din lemn şi chirpici, altele din cărămidă.
Marginea dinspre mare a Sulinei este păzită de cimitir.
Bine, e impropriu spus cimitir, fiind vorba despre un complex de trei cimitire într-unul,
fiecare având propriul sistem de împrejmuire (gard din beton la evrei, din tablă şi sârmă la musulmani şi din sârmă la ortodocşi).
După cimitir, drumul se chinuie să ajungă la mare. Se chinuie la propriu. De o parte şi de cealaltă,
Dunărea şi-a trimis, când şi când, semnalele sale de dragoste, formându-se bălţi şi băltoace,
în care vacile pasc liniştite, iar caii sălbatici se adapă în voie - când nu sunt fugăriţi de câini -.
Casele se fac exclusiv din lemn.
Totuşi, cei care au  intenţia să investească în proiectul de la Sulina, aflat la 300 m de malul mării,
să nu uite să-şi cumpere o barcă.
Aşa după cum se vede şi în fotografie, Dunărea nu iartă pe nimeni şi este posibil ca proprietarii să nu poată ieşi din case...
Maşinile ar fi la fel de utile tot aşa cum sunt şi în Pipera, după ploaie...
Da, şi mai este un element care va dăinui acolo, chiar şi după ce Şantierul în lucru va dispărea:
aşa frumos bate vântul, spre seară, iar nisipul sărută, fără reţinere, tot ceea ce întâlneşte în cale...