Amprenta

Îmi place să mă uit pe fereastră.
Uneori nu o fac  premeditat, dar şoferii care claxonează fără oprire,
un scrâşnet nebun de frâne sau zgomotul produs de două limuzine care tocmai s-au sărutat cu foc,
mă determină să mă uit la spectacolul cotidian...câteva secunde.
Sunt momente în care...timpul stă în loc...şi ca să-l pun să  meargă mai departe mă uit pe fereastră, premeditat, la nori şi la orice altceva.
Uneori...mă grăbesc şi aproape că îmi pierd echilibrul...
Norocul meu este că fereastra stă deschisă numai dimineaţa.
Ei, şi, într-un moment de plictiseală mi-am văzut amprenta în fereastră...rezultatul unui moment de împiedicare...
Partea închisă este reprezentată de rama termopanului - se vede şi mânerul cu care se deschide fereastra...
De fapt...e istorie...luna trecuta se deschidea...
Acum...am în faţă o altă ferestră...iar norii mei nebuni nu se mai văd...

PS: Mi-ar fi plăcut să stau la etajul 14, într-un turn victorios, şi să văd lumea de sus...
Dar norocul meu este de dimensiuni mai mici, aşa că mă voi mulţumi cu panorame de la 85 de m deasupra solului...