miercuri, 15 decembrie 2010

Tocmai tu, fata mea?





   
Bal Musette ~ Bourrasque vals
 
Omul cu ochii căprui zâmbeşte, uitându-se la cerul albastru de septembrie,
şi se gândeşte că are toate motivele să fie fericit în anul 1986,
atâta timp cât soţia i-a adus pe lume primul copil: o fetiţă...
Bărbatul îşi imaginează un viitor în care-şi vede fata căsătorindu-se după absolvirea facultăţii...
Să mă pregătesc de nuntă, îi trece un gând prin minte.
Timp de o săptămână, ajutat de prieteni, a fabricat 200 de l de palincă,
iar un butoi din lemn de dud a devenit preţiosul depozitar al licorii.
Anii au trecut...
Suntem în iunie 2008; fata născută în anul 1986 a devenit licenţiată în drept,
fiind peţită de un coleg de facultate...
Bărbatul cu ochii căprui zâmbeşte când aude că nunta va fi la toamnă...
Merge în pivniţă şi se uită la butoiul la care nu a umblat nimeni de 22 de ani,
gândindu-se că la capitolul băutură toată lumea va fi mulţumită.
Telefonează şi rezervă un restaurant pe malul Crişului, se tocmeşte cu trei cântăreţi,
comandă 250 de invitaţii şi îi pune pe viitorii miri să le trimită rudelor şi prietenilor...
A venit toamna, plouă iar vântul rupe frunzele copacilor; mai sunt două săptămâni până la nuntă...
Telefonul mobil tremură pe masa din sticlă mată...
Deşi e târziu, omul cu ochii căprui priveşte mirat la display şi răspunde:
- Da, fata mea!
În difuzor se aude o persoană plângând, care spune într-un târziu:
- Tată...eu sunt; simt că el nu mă iubeşte sincer; nu mai vreau să mă căsătoresc...
- Se poate să-mi faci una ca asta? Tocmai tu, fata mea?
Legătura telefonică se întrerupe..., iar tatăl fetei nu a închis un ochi toată noaptea...
A doua zi a anulat rezervarea la restaurant şi a rupt contractul cu trupa responsabilă cu muzica.
Şi-a sunat toţi prietenii şi i-a anunţat că vinde 200 de l de palincă...de-o vârstă cu fata lui...
În două zile, butoiul din lemn de dud a rămas văduv...

12 comentarii:

  1. a pastrat "produsul" - probabil cu mari sacrificii - timp de 22 ani ...
    intr-o noapte, totul s-a spulberat...?!
    si in doua zile ... a disparut?!
    pacat ca nu si-a atins scopul!

    asta se poate intampla oricui: depinde cat de mult "te consumi".

    RăspundețiȘtergere
  2. si totusi palinca,gazda butoiului,a fost trimisa din mana in mana,posibil la festivitati sau bucurii mai mici decat o nunta,iar butoiul s-a umplut cu aer-nu aer de vaduvie.

    RăspundețiȘtergere
  3. ...se-ntampla des ca marile evenimente sentimentale sa fie esecuri...mai bine un butoi vaduv decat un copil nefericit...

    RăspundețiȘtergere
  4. Aşa cum a stat 22 ani, o mai ducea ceva timp până decizia era finală. Un butoi cu pălincă nu cedează aşa uşor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pricep de ce i-a casunat omului pe butoiul cu palinca. Nu inteleg, de fapt, ce i-a casuant omului. Ar fi preferat ca fata lui sa fie nefericita dar o claie de 250 de insi sa il laude pentru palinca lui? Ce oameni...

    RăspundețiȘtergere
  6. O poveste frumoasa, chiar daca are un sfarsit... neterminat. Da, si eu as fi vandut buroiul de palinca sau as fi baut o parte din el. De necaz.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bani din cer! Frumoasa fotografia! Decat o minciuna mai bine adevarul,in cazul fetei... Daca eram in locul omului nu 'aruncam' palinca asa de usor ci atrageam petitorii... :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Tristă povestea. Păcat că s-a terminat aşa. :(

    RăspundețiȘtergere