După o facultate de medicină, urmată de rezidenţiat, masterat şi doctorat,
te trezeşti repartizat într-un spital unde ţi se cere să fii performant cu aparate care trebuiau casate de mult...
Pacienţii mai mereu nervoşi, orele suplimentare care nu se mai plătesc,
sporurile şi alte stimulente duse pe apa sâmbetei m-au făcut, la 34 de ani,
să renunţ la a mai profesa în România, în condiţiile în care cheltuielile,
oricât de mult le-aş fi drămuit, depăşeau cu mult veniturile.
Prietenii, plecaţi de ani buni la Paris, unde şi profesează,
au tras de mine ca să merg acolo...; având în vedere că m-am săturat...decizia nu a fost greu de luat;
Aşa am ajuns cu avionul în capitala Franţei, locuind două zile la un hotel până mi-am aranjat apele.
Cel mai greu a fost să am un domiciliu fiscal, fără de care nu puteam semna contractul de muncă.
Odată rezolvată problema asta am închiriat, cu 900 de EUR/lună, un loc de refugiu.
Cei de la spital sunt drăguţi. Contra sumei de 40 de EUR/lună îmi asigură două mese pe zi.
Nu îmi pierd timpul nici cu transportul...; stau la doar 10 minute de mers pe jos de job...
În ţară mai vin odată la patru luni, ca să-mi văd părinţii...
Ultima oara mi-am cumpărat un DSLR Aşa fotografiez la microscop, direct de pe laptop,
şi le arăt cunoştinţelor pe unde îmi mai omor timpul liber...
doctorul V. M.
Mult succes acolo. Parisul e un oras mare si are multe de oferit, atat din punct de vedere profesional, cat si din punct de vedere al fotografiei.E atata arta si istorie adunata, incat e greu sa epuizezi lucrurile de vazut.
RăspundețiȘtergereBafta multa catalin! Parisul este cu adevarat un oras mirific...Sa ne reauzim cu bine:)
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru trecere, gandurile scrise si pentru delicatete. E o floare atat de rara incat o privesti cu surprindere si bucurie cand o descoperi undeva.
RăspundețiȘtergereIn spatele cartii se afla un prieten. :)
Un destin înţeles
RăspundețiȘtergere„Pribegim mulţi ani în viaţă până să ne lămurim un rost în lume. Unii pribegesc toată viaţa fără rost, nici ţintă. Alţii îl caută toată viaţa fără să-l găsească, sau fără să ştie că l-au găsit.
Înţeleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu în viaţa fiecărui om şi pe care omul trebuie să le desfăşoare la rându-i între oameni. În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie
devină o creaţie. Sunt şi destine colective. Încă din Vechiul Testament ni se atrage aminte: „Fiţi luători aminte la menirea voastră!” (Agheu 1,5,7).
În creştinism omul e ridicat până la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu; iar această colaborare e destin. Talanţii – talentele – sunt înzestrările acestei colaborări ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului. Omul e neliniştit câtă vreme nu ştie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viaţa nu e un scop în sine; e numai un mijloc; e numai cadrul unui destin, sau e în cadrul unui destin. Mulţi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva să însemneze pre-destin, prin urmare să se trezească într-o doctrină fără libertatea voinţei, deci fără conceptul specific creştin al responsabilităţii umane. Cum să nu răspunzi de ce ţi-a dat Dumnezeu? Şi cum să nu răspunzi, dacă n-ai făcut ce ţi s-a dat să faci? Lucrătorii viei, angajaţi de Dumnezeu iconomi ai creaţiei Sale, nu aveau să răspundă pentru că şi-au interpretat arbitrar destinul? Mazoreţii din Ierusalim, care aveau această istorie unică în lume, istorie mai mult a viitorului decât a trecutului – Scriptura -, nu sunt cu atât mai răspunzători, cu cât n-au înţeles ascuns de Dumnezeu în neamul lor, în sensul lui Dumnezeu, ci în sensul unei împărăţii pământeşti?
Marea răspundere a lui Israel a rămas tocmai vinovăţia că nu s-a integrat în viitorul pe care i-l destinase Dumnezeu în Scripturi.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.
Succes Cataline! Inseamna ca avem unele subiecte de vorbit.
RăspundețiȘtergere...gândirea i-a rămas aceeași...
RăspundețiȘtergereCe te opreste sa faci si tu la fel? Un strop de curaj nu strica!
RăspundețiȘtergereIl cunosc! :)
RăspundețiȘtergereFoarte bine a facut! Curaj iti trebuie sa ramai aici, nu sa pleci.
RăspundețiȘtergereDa.. M-ai speriat. Tocmai am terminat medicina. Stiam ca e rau, dar parca nu-mi imaginam ca e atat de rau. Stiam si de exodul catre Franta si Germania. Colegii mei au prins multe posturi acolo.
RăspundețiȘtergereOricum.. Succes! Sper sa-ti mearga bine. Te urmaresc. :)
Am fost si eu in Franta cu o bursa, timp de 10 luni. Daca nu era familia si o posibilitate de viitor aici, ramaneam acolo.
E intr-un fel trist. Ca unul ce a trecut printr-o astfel de dezradacinare, iti este greu sa accepti ca tocmai tu trebuie sa pleci cand atatia altii raman. In acelasi timp, iti dai seama ca altfel nu se poate. Odata ajuns dincolo, iti vezi de viata cu nostalgia tarii pe care ai lasat-o in urma si citesti stirile din cand in cand sperand ca lucrurile se vor fi schimbat intre timp. Iti faci curaj spunandu-ti ca, intr-un viitor apropiat, te vei putea intoarce fara sa duci dorul tarii adoptive. Pana acum nu am avut nici o dovada ca speranta aceasta s-ar putea concretiza, dar nu pot renunta sa sper. Macar de dragul celor ce au ramas acolo.
RăspundețiȘtergere