Ultima iarnă...

 

  Kiss me goodbye

Umbrele nopţii se pierd în hainele lor,
iar gerul îi muşcă de feţe, fără milă,
pe cei şase oameni din grupul de vânători...
Un uruit, care devine din ce în ce mai puternic, sparge liniştea...
Ăsta e al nostru...,spune cineva în şoaptă...
Merg spre ţintă în grupe de câte doi;
sunt acoperite vizoarele, se aruncă o sticlă incendiară,
iar grenadele desăvârşesc opera...
Cei şase se întorc în adăpost;
aburii care le ies din plămâni se văd la lumina lunii,
iar stelele fac zăpada să danseze în ochii lor...
Vânătorii se uită zâmbind la stele ...; au avut noroc,
fiind conştienţi că fiecare are o stea a lui,
spre care se uită în momentele de cumpănă...;
uruitul mai multor motoare se îndreaptă, concentric, spre ei...
Cei şase au rămas singuri în iarnă...; ceilalţi au cedat...
Şenilele se rotesc deasupra locului
în care stelele numără speranţele,
Luna adună respiraţiile,
iar inimile tresar în noapte...
Vânătorii au ratat ieşirea.
Pentru ei a fost ultima iarnă...
O trapă a tancului se ridică lent.
Kiss me goodbay se aude din interior, vag,
în timp ce o rachetă roşie urcă să brăzdeze cerul...