Nostalgie...

 

 În urmă cu aproximativ un an de zile, fata cu zâmbet cutezător a plănuit să ajungă în Franţa;
cum visele devin realitate numai dacă mergi înspre ele, o bursă de studii a fost soluţia ideală.
La două săptămâni după ce s-a stabilit în Franţa i s-a făcut, subit, dor de rude şi de locurile dragi
şi numai o muştruluială electronică a determinat-o să-şi mai domolească sentimentul respectiv...
Eu, dacă aş fi fost în locul ei, nu mai mă întorceam...,
însă se pare că a avut un motiv destul de solid de a reveni: dragostea.
Aşa se face că, în urmă cu trei luni, fata s-a îmbrăcat în alb, schimbându-şi numele de familie.
Şi dacă tot am ştiut de eveniment am telefonat ca să-i urez Casă de piatră!,
răspunzându-mi în stilu-i caracteristic: Păi, băiat serios eşti tu? Suni de dimineaţă femei măritate?
Pe fată o cheamă Anca, însă nu vă spun ce adresă de blog are,
că la ce reţete de de mâncare ştie este posibil să nu mai intraţi deloc pe la mine...:)