Circula o poveste despre cei care au lucrat la Barajul de la Vidraru...
Într-o seară, unul dintre parapeţi a trosnit nervos...
Un militar, aflat la repaos, şi-a proptit umărul să-l susţină ...
Şi a rămas aşa până când au venit şi alţi muncitori, iar breşa a fost acoperită...
A doua zi, la spital, militarul a fost luat la întrebări de ofiţeri:
- De ce nu ai lăsat ăla să crape, că acum eşti internat în spital, cu clavicula ruptă!
- O claviculă se mai sudează, dar dacă ceda parapetul nu era păcat de cât am muncit acolo?
Tovarasii de atunci aveau conştinţa lucrului.. Si cât de repede au ridicat barajul.. Acum o lucrare asemnătătoare s-ar face în 50 ani... O pildă frumoasă ce reflectă atitudinea omului muncit, călit pe şantiere obligatorii, ei.. unde-s vremurile când se striga hei-rup-hei-rup şi se muncea pân la epuizare, la normă....
RăspundețiȘtergere...spiritul de sacrificiu a devenit o poveste, iata...
RăspundețiȘtergereprobabil ca un sambure de adevar exista in povestea asta....
RăspundețiȘtergerepentru acea perioada si cu dotarile existente la acea vreme munca facuta de oamenii aceia acolo a fost de-a dreptul inumana...am auzit ca sapau in munte chiar si iarna...lucru teoretic aproape imposibil...si totusi ei au facut-o....admiratia si respectul sunt doar cuvinte lipsite de continut in fata efortului facut de ei....
statuia''Promrtru cu fulgerul''de la Vidrarau este simbolul perfect al victoriei...al VICTORIEI....punct...
de-a lungul tipului s-au tot nascut legende din care oamenii au tras invataturi.Or fi apus acele timpuri?
RăspundețiȘtergereIn acele vremuri toate erau facute cu oameni din inchisori.Dar cine erau cei din inchisori?Doar criminali si delicventi?Nici gand!
RăspundețiȘtergereMajoritatea sunt acum sfinti, necanonizati insa.Nimic nu-i tinea in viata si nu le dadea putere sa reziste muncii grele decat Dumnezeu.De aceea atunci s-au putut face , pentru ca ei se rugau incontinuu,se sprijineau unii pe altii,sufereau pentru celalat. Osteneala , rugaciune si jertfa, credinta in Dumnezeu...pe ele s-au ridicat barajele si s-a sapat canalul Dunare-Marea Neagra.
Parintele Arsenie Boca, traitor in acele vremuri ,despre care vorbesc cei care l-au cunoscut si care sunt inca in viata:,, Când a fost la închisoare, părintele era păzit noaptea ca să vadă ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreună cu alţi preoţi, la Dunăre (la canal) ca să muncească. În Dunăre era o stâncă mare de piatră, iar comuniştii le-au spus că dacă nu sfarâmă şi nu scot afară acea stâncă din apă vor fi împuşcaţi. Părintelui i-au spus că el va fi primul. Părintele le-a spus ca să-i dea un timp de 3 zile şi 3 nopţi şi apoi vor vedea. În acest timp, Părintele cu preoţii care erau acolo, au făcut rugăciuni către Dumnezeu. După ce au terminat, în dimineaţa următoare, au venit toţi pentru a merge la Dunăre să vadă ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au văzut că nu mai era piatră în Dunăre nici măcar cât pumnul. Toată piatra a sfărâmat-o Dumnezeu.``
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:87OJB1q71isJ:diasporaonline.ro/2010/parintele-arsenie-boca-ne-a-vorbit-despre-sfarsitul-lumii-xix/+parintele+Arsenie+Boca%2B+piatra+canal+dunare&cd=4&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a
E important gandul cel bun...
RăspundețiȘtergere