La margine de lume...

Nu pot înţelege
de ce nu am vrut să privesc lumea,
spre înapoi,
de dincolo de copacul la care m-am uitat...

Linişte...

Stau ca un puşcaş şi mă uit înainte.
Abia de se aude vântul...
În rest, natura aşteaptă să se schimbe vremea;
e o stare de acalmie generală...
Pe cuvânt...

Rezultatul...

Căldura verii şi-a pus amprenta pe vegetaţie...
Culegătorii din sudul României nu se vor bucura de auspicii favorabile...

Şi totuşi...

Nu credeam că se va termina...
Aş mai fi vrut să mă uit pe cer şi să mă mai bucur măcar o săptămână...
Dar cineva a vrut altceva...
Păsările călătoare au plecat...deja, spre alte zări.
Au mai rămas ceva rândunici şi câteva raţe ameţite...
Şi un cer pustiu...
Şi totuşi...
De ce s-or fi grăbit?

Timpul vrea altceva...

Astăzi am aşteptat...
să vină cineva şi să-mi spună:
Nu mai sta cu ochii pe cer;
timpul vrea altceva...
Cum nimeni nu m-a tras de mânecă
am tot rămas cu ochii pironiţi la cer
până când am constatat că nu mai este lumină...
Timpul vrea altceva...

Fumul subţire...

Seara, în Sicilia, străzile oraşelor sunt acoperite de fum,
tot aşa cum ceaţa se joacă dimineaţa la munte...
Pe grătare înalte de un metru se coc castane...
Afaceriştii şi-au pus grătarele în intersecţii, strategic...
Până să traverseze, pietonii se uită cu jind la castanele coapte, aruncate în vase din inox...
Italienii, zâmbind, împart câte o castană curioşilor...
Cine are 3 EUR cumpără un kg de castane coapte...
Cei care nu vor să-şi arunce banii pe marfă merg mai departe,
acompaniaţi de mirosul dulce al castanelor coapte
şi de fumul subţire al unor idei de seară...
Castane coapte nu am prins,
dar am văzut locul de unde au fost procurate...

Statul pe iarbă

De ceva vreme prin parcurile bucureştene s-au rătăcit nişte tăbliţe
cu mesajul Statul pe iarbă este permis.
Adevărul este că şi fără decizii în privinţa asta
se sta pe iarbă de ani buni de zile, dar mai discret...
Cum căldura nu dă pace nimănui,
se disting două grupuri care se bucură de ceea ce este permis.
În primul rând sunt persoanele purtătoare de pălării
sau care, în lipsa acestora, improvizează...
Evident, apă există din beşug...în flacoane din plastic...
Al doilea grup este cu mult mai numeros,
numărând sticlele de bere, monopolizând umbra copacilor
şi speriind raţele şi broaştele ţestoase
în momentul în care intra în ceea ce ar trebui să se numească apă...
Gândind în perspectivă,
tăbliţele respective vor rămâne şi la iarnă,
când parcurile vor fi cucerite de zăpadă...

Cotoiul diplomat

Aproape cât e ziua de lungă
stau în curtea unei ambasade...
Enervat de soare şi de trecători
sar gardul din beton,
făcând cu ochiul camerelor de filmat,
şi mă opresc în vecini...
E bine acolo...
Am aer condiţionat,
mâncare şi apă la discreţie...
La finele zilei mă întorc printre diplomaţi...

Zumzetul...

Forfota nu este aşa de mare la început,
multe albine fiind plecate în teritoriu...

...ulterior nu mai există niciun loc de parcare...

Rezultatul final este foarte atrăgător,
dar, atenţie la zumzet!

Arăturile de toamnă...

Ieri, fix pe jumătatea trotuarului de pe B-dul Nicolae Bălcescu,
între intersecţiile cu străzile Ion Câmpineanu şi C.A. Rosetti,
au început arăturile de toamnă....
Ce nu am înţeles dimineaţă a fost de ce şanţul nu a fost trasat mai spre bordură...
La amiază am înţeles şi de ce: pe trotuar a intrat un excavator...
cât o casă de mare...

Ciudăţenii

O frunză a scăpat de festinul omizilor...

Dar va veni toamna...

Animalele din România...

 

Ieri a fost o zi caniculară...
Şi se pare că pe unii i-a cam pocnit căldura în moalele capului,
cu tot cu aerul condiţionat din dotare...
Zilele trecute, o doamnă ofuscată de statul interminabil la o coadă
şi-a vărsat nervii în faţa unei camere de filmat:
Suntem o ţară de animale!
A urmat o emisiune tv de rigoare,
în care o moderatoare l-a întrebat pe un politician:
Suntem o ţară de animale?
Suntem o ţară  de animale, dar ne-am făcut-o cu mâna noastră!
Plecând de la concluzia cu pricina,
dacă mass-media occidentală ar lua de bună replica parlamentarului,
când ar vorbi despre latinii înconjuraţi de o mare slavă,
ar reprezenta întregul printr-o singură imagine...
Carevasăzică...
am progresat enorm în ultimii 20 de ani...
De la fraza Măi, animalule!
am ajuns la Suntem un neam de animale!

PS Imaginea, captată ieri, nu-i de pe cine ştie ce coclauri,
ci din Bucureşti...,
la jumătate distanţei dintre Cotroceni şi ieşirea spre Autostrada 1...
Incredibil!, nu-i aşa?
Oare cum o mai evolua fraza Bucureşti, capitală europeană ?

România...

...locul, sau grădina, unde apele cristaline sunt sărutate de cer;
...păsările sălbatice se împrietenesc instantaneu cu turiştii...
...liniştea este la ea acasă...
...

Nedumerire

Am încercat toate trucurile posibile,
dar tu eşti căpoasă
şi te opreşti unde nu trebuie...
Mă enervezi!!

Lumini şi umbre

O umbră tâmpită,
născută dintr-un obiect uitat de lume,
care nu trăieşte decât câteva minute într-o zi...

În iarbă

Dimineaţa devreme,
când nu-i aglomerat,
lumea toată îţi stă la picioare...
Baiul îi că, după ce se termină afacerea,
omul începe să strige: Aoleu! Ce udă-i iarba!

Diferenţa

Aşa arată o prună crescută într-un mediu natural...
Toate celelalte, vândute la tarabă şi însoţite de afişe de genul  
Produs natural sau Produs în România,
sunt perfecte...

Atitudine

Nu este clădire părăsită în centrul Capitalei

în care să nu se fi aruncat cel puţin o piatră...

Tentativă

Şi ce dacă-s mică şi nu ajung?
Eu încerc...măcar aşa mai cresc...
Şi nu mi-e frică de deochi!

Similitudini

O casă acoperită cu şindrilă,
mai bătrână decât Brâncuşi,
are un detaliu mai mult decât interesant...

Relaxare

Ce nu fac oamenii pentru necuvântătoare...
Cineva cară zilnic în poşetă 100 de gr de grâu şi le pune pe un pervaz anume...
Altcineva cumpără, tot zilnic, o pungă de 500 de gr, tot cu grâu,
golind conţinutul în faţa unei biserici...
Pe undeva pe un bulevard din Capitala asta mare,
care visează să devină metropolă,
altcineva şi-a transformat balconul în porumbar...
Şi asta pentru că iubesc porumbeii...

Linişte...

Printre pescari
şi trecători grăbiţi
stau la o gură de aer
şi o picătură de soare,
până când
adâncul
mă va îmbrăţişa,
oferindu-mi
linişte...

A 1 + A 2 = ?

Autostrada 1 se va uni cu Autostrada 2,
iar de la Piteşti şi până la Constanţa se va merge în mod direct...
Tot se întorc românii de prin Franţa...
Forţă de muncă va fi suficientă,
iar uneltele sunt deja asigurate...

Balanţă

Uite, fii atent!
Meniul 3 e mai potrivit...
Avem aşa: sarmale, peşte...
Băutură putem să aducem noi..., zice ea...

Se mai căsătoresc oamenii...
Idem şi cetăţeanul care o însoţeşte pe fata cu meniul...
Omul pare mut...,
ca atunci când cineva este scos la tablă,
şi nu ştie o boabă din materie...
Probabil că fredonează ceva în mintea lui...
gândindu-se la fată.
Ceva cam aşa...

Tonuri...

Fără să fim atenţi,
toamna a început să-şi scrie povestea...

Apusurile noastre...

Un crocodil care scoate fum pe nări
ar vrea să iasă dintr-un ocean de foc...
Sau vroia, aseară...

Te iubesc!

Simplificând, uneori valoarea unui Te iubesc! are limite ca orice altceva...
Tânărul, îndrăgostit nevoie mare, s-a gândit să-i comunice starea sa de spirit şi fetei...
Nu,... textul nu este scris de o fată, că nu ar fi mâncat semnul exclamării...
Dar, să revenim la limite...
Ca lungime, un Te iubesc! are vreo 10 m...;
ca timp, durează cam cinci minute de pictat şi încă un anotimp până se va şterge...;
ca valoare nu trece de 10 EUR, cât fu cutia cu vopsea care a înnobilat trotuarul.
La ultimul aspect trebuie semnalată lipsa de inspiraţie a înamoratului...
Dacă ar mai fi dat un plus de 5 EUR probabil că ar fi scris şi numele fetei...
Ca oportunitate, mesajul are un impact de 100 %, din cauză că nu poate fi ocolit...

Locul de parcare...

Este o adevărată aventură să ai un loc de parcare...
Norocoşii au completat un dosar cu acte şi,
având vechime la rând, au primit...un loc.
Un loc pe care şi l-au pictat cu tot felul de tăbliţe,
din care rezultă numărul maşinii şi al autorizaţiei pentru respectivul spaţiu...
Şi, cum se mai întâmplă de obicei, mai vine un x grăbit,
care ignoră tăbliţa şi parchează pe un loc asigurat.
Vine şi proprietarul locului închiriat, mergând cu 5 km/h şi
claxonând insistent de câteva ori,
suficient cât să trezească şi populaţiile din alte galaxii;
Omul claxon coboară din maşină încruntat, uitându-se mirat
la ferestrele imobilelor...
Nimeni nu-l bagă în seamă...
Urmează actul II...
Maşina intrusă este blocată,
iar ştergătoarele de parbriz sunt ridicate ca nişte steaguri;
uneori doar unul...
Noaptea, pe la 11, intrusul ajunge la maşină şi constată că nu poate pleca...
Urmează o nouă repriză de claxonat,
iar proprietarul locului de parcare iese în balcon
şi îi face morală intrusului, deblocându-l apoi
şi scurtându-i suferinţa.
Ăsta este un caz fericit...
De regulă portierele maşinii primesc un autograf,
sau cel puţin unul dintre pneuri îşi pierde, subit, presiunea...

Albastru versus alb...

Verdele este dirijorul şi el dă tonul...
După o etapă de pedalat,
albastrul are prim-planul,
în timp ce albul foloseşte şerveţele
pe post de intermediari...

Aşteptare

Singurul avantaj ale puilor este că stau la umbră...
Când aud un foşnet prin frunze îşi deschid, din reflex, ciocurile...
Nu au noroc de fiecare dată...

Soluţia

Un medic a găsit o soluţie, în 1994,
pentru sportivii care participau la o competiţie în aer liber
şi care se plângeau de caniculă...
Doctorul a spus că, odată la 30 de minute,
trebuiau consumate 200 de grame de apă/om...

Geamia

La mică distanţă de silozurile din Balcic există o geamie.
Pe trei dintre laturi, clădirea este înconjurată de case,
iar latura dinspre stradă aminteşte că acolo a fost cândva un cimitir.
Afară plouă, iar singurul loc în care mă pot adăposti este un umbrar
din curtea geamiei...
Sunt abordat de trei cetăţeni, care îmi spun că dacă vreau să fotografiez în interior
va trebui să le dau şase leva...
Eu le ofer trei...
Ei acceptă cinci, spunându-mi că şi aşa îmi fac un favor,
în condiţiile în care la biserica ortodoxă taxa este de 10 leva pentru fotografiat...
Le dau cinci leva, iar unul dintre cetăţeni mă conduce în interior...
Trecem de uşa de la intrare şi ajungem într-un hol dreptunghiular, pardoseala fiind din piatră.
Vreau să trec de a doua uşă şi să ajung în sala mare...
Cetăţeanul îmi face semn să aştept şi îmi arată nişte saboţi din lemn...
Renunţ la galoşi şi sar în saboţi, că altfel cade înţelegerea...
Sala mare este de formă pătrată; pereţii sun văruiţi cu alb;
pardoseala este din lemn, iar din loc în loc sunt aruncate câteva preşuri...
În colţul din stânga sunt aruncate două ceasuri...

Apuc să mai fac trei fotografii, una fiind cu un detaliu frontal,
iar cetăţeanul îmi spune că trebuie să ies afară...;
o credincioasă venise la geamie, iar cetăţenii au rugat-o să aştepte sub umbrar,
până se termină de făcut curat în interior :)

Simpatie

Vaporaşul numit România
merge înainte gâfâind,
iar căpitanul priveşte, încrezător, spre viitor,
fără să realizeze că cei care îl tratau, mai deunăzi,
cu simpatie
i-au cam întors spatele...
Şi problema este că motoarele au cam stat,
din lipsă de motorină,
iar vaporul merge pe bază de vâsle...;
greu va reveni simpatia...

Afacere de sezon...

Gurile de metrou sau unele staţii de tramvai
au început să fie populate
de persoane care dezvoltă o afacere de sezon...
Evident, actele sunt în regulă,
iar pe deasupra se eliberează bon fiscal şi se dă rest până la ultimul ban...

Floarea roşie...

Studentul îşi omoară timpul frunzărind o carte...
Când şi când se mai uită la telefonul mobil;
mai citeşte un sms, mai trimite un altul...;
uneori se mai uită la un trandafir roşu,
pus aproape de geam...
Afară începe să plouă torenţial,
iar trenul opreşte într-o gară.
Adolescentul coboară,
având grijă de floarea roşie.
Se opreşte pe peron şi se uită de la un capăt la celălalt...
Nimeni nu aleargă la el...
Se uită la floare...;
se uită la telefonul mobil...
şi pleacă aşa cum a lecturat şi cartea...
singur...

După ploaie...

La munte, după orice ploaie,
timp ce câteva zile
şuvoaiele îşi schimbă culoarea,
limpezimea aşteptând zile mai senine...
Peturi, crengi rupte de vânt,
resturi de papetărie, uitate de cine ştie ce turist grăbit, etc.
sunt adunate de şuvoaie şi purtate, într-un dans nebun,
la vale...
Noroc cu ploile...
Natura, săraca, are prilejul de a se curăţa singură...

Înainte de Sibiu...

Cer şi pământ,

în miez de vară,

cu 20 de km înainte de Sibiu...

Gândul...

Circula o poveste despre cei care au lucrat la Barajul de la Vidraru...
Într-o seară, unul dintre parapeţi a trosnit nervos...
Un militar, aflat la repaos, şi-a proptit umărul să-l susţină ...
Şi a rămas aşa până când au venit şi alţi muncitori, iar breşa a fost acoperită...
A doua zi, la spital, militarul a fost luat la întrebări de ofiţeri:
- De ce nu ai lăsat ăla să crape, că acum eşti internat în spital, cu clavicula ruptă!
- O claviculă se mai sudează, dar dacă ceda parapetul nu era păcat de cât am muncit acolo?

Sincronizare

În Sulina, în Baia de Nord, lebedele sunt la ele acasă...
De ajuns acolo este ceva mai dificil;
odată pentru că trebuie trecută Dunărea cu o barcă;
apoi se trece pe lângă Poliţia de frontieră,
care monitorizează traficul...pietonal...

Reprofilare

De la arhicunoscutele oase,
patrupezii s-au reprofilat  pe lemne...

Semisălbăticie

Animalele sunt lăsate de capul lor la Sulina.
Nu-şi bate nimeni capul ce mănâncă acestea sau când beau apă...
Tot aşa se şi înmulţesc, fără să li se ştie numărul...
Unele se mai întorc, seara, acasă...
şi stau la poartă cât să fie mulse,
iar apoi pleacă în semisălbăticia lor...

Accept plata în rate!

Un meşter popular se uită la trecători şi zâmbeşte cu ciudă...
Nimeni nu se opreşte să-i vadă marfa...
Aşa că începe să-i facă reclamă:
Avem cele mai frumoase farfurii pictate,
după lăzi de zestre originale!
Accept şi plata în rate!,
cu banii daţi, toţi odată, la salariu!

Pauză de hidratare

Când eram liceean mai chiuleam şi mergeam la un film.
Era un chiul în grup: toată clasa se refugia la cinematograf!
Când nu erau filme, tot mai plecam; dar nu toată clasa; doar băieţii...
Unde să mergem? Unde să mergem?
La un meci de fotbal!
În fine...
Cum o mai fi la un meci de fotbal pe viu?...
Cam asta am văzut eu aseară...

Tribunele au fost teribil de goale...

Din cinci suporteri ai echipei gazdă,
unul se drăgăleşte verbal cu arbitrul de centru (Ţii numai cu ei, mă! Nouă nu ne dai nimic!),
altul îl iubeşte, tot verbal, pe tuşier (A fost aut! Aut!, nene... Nu vezi bine nici de la 2 m!),
un altul îl gratulează pe preşedintele echipei adverse  (Te mai pensionezi şi tu?, nemuritorule!),
iar ultimii doi trasează sarcini de joc favoriţilor: Pasează! Schimbă partea! Aleargă!
Cel mai frumos moment al meciului de fotbal a fost pauza de hidratare.
Atunci jucătorii au renunţat la plimbare, alergând ca la o cursă olimpică de 50 de m,
ca să primească flacoanele cu apă...

Cei cinci suporteri au pus mână de la mână, strângând un dolar,

suficient cât să plătească un toboşar pentru atmosferă...

Şi nu au uitat sa facă liste pentru deplasarea din etapa următoare, când vor juca în deplasare...

Per total, bruşul de spectatori s-a amuzat...de spectacolul vocal din tribune...

Şi mai este ceva: au dispărut fetele care vindeau seminţe de floarea soarelui în tuburi de vitamina C!
Generaţia lor s-a dus...