Laleaua albă...

 Magda Puskas - Sărutul proscris

Nu te-am văzut de mult timp.
Am senzaţia că au trecut o mie de ani,
deşi parcă ieri te jucai cu degetele prin părul meu,
iar eu te purtam în braţe ca pe un fulg.
M-am gândit să-ţi aduc o floare, o lalea albă.
Ştiu că nu-ţi plac lalelele şi nici florile albe, în general,
atâta timp cât preferi trandafirii de o nuanţă mai închisă şi o altă specie de flori olandeză...
Nu trebuie să-mi spui nimic.
Îmi place să mă uit la tine şi să-mi amintesc toate cuvintele pe care mi le-ai şoptit la ureche, cândva,
înainte să adormi cu capul pe umărul meu.
Ai ochi frumoşi. Tot timpul i-ai avut aşa, deşi nu ţi-am spus asta niciodată.
Au fost infinite nopţi în care te-am visat. Te mai visez şi acum.
Mă trezesc în puterea nopţi şi mă uit, ore întregi, la stelele de pe cer.
Ştiu că te plictisesc cu vorbăria mea. Întotdeauna a fost aşa.
E cazul să plec în stilul meu, enervant.
Ignoră-mi zâmbetul. Mă gândeam numai că ne vom întâlni într-o altă viaţă,
când vom avea mai mult timp.
Ştiu că ştii ceea ce ştiu...
Îţi las în dar o lalea albă şi un sărut proscris, torpila mea pentru inima ta...
Să nu uit: pion la e4!
Continuăm...telepatic :)