Amintiri...amintiri...

  

Arturo Sandoval - A mi manera

Plouă cu găleata.

Mă uit la ceas.

Ar fi trebuit să ajungă...

În fond, orice om normal ar fi stat acasă pe o vreme ca asta.

Este o scuză rezonabilă pentru ca ea să rămână între pereţii ce dau spre parcul cu nume de femeie.

Oricum, nu am cum să verific dacă a plecat sau nu, 

atâta timp cât se încăpăţânează să nu folosească un telefon mobil.
Probabil că va folosi unul atunci când se vor desfiinţa toate telefoanele publice cu cartelă din Bucureşti.

Felinarele conturează o siluetă pe zidul unei case de pe strada Pache Protopopescu,

în apropierea liceului cu nume de domnitor...

A ajuns. Nu are umbrelă.

Râde, picăturile de ploaie îi curg din părul lung şi auriu,

iar sunetul tocurilor i se pierde în noapte.

Ochii ei verzi se fixează în ochii mei căprui şi mai apuc să spun:

Putem să mergem în orice direcţie. Suntem numai noi doi şi cântecul ploii...
*
PS: băiatul care cântă la trompetă este membru al formaţiei Blazzaj.