Un samurai la Bucureşti...

Gândurile omului cu ţigarea sunt departe;
fără să vreau mi-am amintit că am avut o colegă japoneză.
Era prin anul I; toţi băieţii făceau careu în jurul ei...
Fata radia optimism, zâmbind atunci când vorbea cu cineva.
De câteva ori am schimbat ceva replici cu ea.
Da, doar de câteva ori, din cauză că în anul următor a plecat la Paris şi nu s-a mai întors...
Mai în glumă, mai în serios, am întrebat-o cum de a renunţat la istoria samurailor
pentru cea a dacilor care obişnuiau să bea apă din Dunăre înainte de a pleca la luptă...
Înainte de a veni în România, japoneza a făcut un studiu şi a constatat că nu existau specialişti în daci
în Ţara soarelui răsare. Ea ar fi devenit o rara avis, însă iluminismul,
Declaraţia Drepturilor şi sunetul unui acordeon de pe malul Senei i-au dat planurile peste cap şi inclusiv specializarea.