vineri, 29 aprilie 2011

Norul alb şi firele timpului...


   
Orchestra Vincenzi ~La Danza del Sole~

Amândoi stăm pe un nor alb,
privind cum ceilalţi nori trec pe lângă noi,
fiind pierduţi într-un timp al tăcerii.
Avem acelaşi gând:
să tragem la sorţi şi să-i dăm norului ceva viteză.
Încep să plutesc, lăsându-ţi apanajul norului alb,
gândindu-mă că de jos, din furnicarul cu oameni,
voi putea privi dintr-o altă perspectivă cerul albastru,
cu norii albi pierduţi într-un timp al tăcerii.
Şi totuşi, zâmbesc:
eu am ales altfel decât au hotărât sorţii...
Undeva, pe un nor alb, un om îşi deschide umbrela,
apărându-şi silueta de o ploaie de vise şi speranţe,
fugită din şoaptele Universului...
Altundeva, pe firele ruginite ale timpului sărutat de glasul apei,
un om îşi ţine palmele căuş,
adunând vise şi speranţe în culorile viitorului.

11 comentarii:

  1. toti o sa ajungem pe firele ruginite ale timpului...

    RăspundețiȘtergere
  2. cum am eu obiceiul sa uit si sa nu prevad viitorul,citeam fiecare fraza a ta,si ma oprisem la cateva cuvinte:el,saruta tacerea facand palmele caus si luand din glasul apei.

    RăspundețiȘtergere
  3. in fiecare clipa oamenii sunt zdrobiti de senzatia timpului...omul care canta, omul care jertfeste si se jertfeste. ideea norului si a timpului nu te ia prin surprindere, le-ai mai sesizat, asa ca inexprimabilul nu mai exista...ci cuvintele curg...

    RăspundețiȘtergere
  4. Timpul este principala noastra resursa si in acelasi timp singura limita pe care nu o putem modifica...adunand vise si sperante in culorile viitorului cam asta ne-a mai ramas :)

    RăspundețiȘtergere
  5. de vise si sperante eu nu ma apar

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat textul. Nu prea inteleg ce e cu pestii aia prajiti din imagine :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Ellenaa: unii mai mult, alţii mai puţin...
    @ Toteu: tăcerea a fost înlocuită de lacrimile ploii...
    @ Erys: iar un telefon le-a fost stavilă...
    @ Iulia: un infinit adus mai aproape...
    @ Sophie: cei care nu se apără nu sunt decoraţi...
    @ M.: peştii prăjiţi: "firele ruginite ale timpului sărutat de glasul apei"

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi place tare mult asta. Si fotografia, dar si cuvintele ce o insotesc.

    Un weekend frumos, Cata!

    P.S. Nu am mai aparut zilele assea online si nici n-am scris nimic, fiindca joi am fost la dentista, sa-mi extraga maselele de minte ( o fi contatat ea ca am destula minte si fara maselele alea!;-) ) si a trebuit sa ma opereze. Am stat in pat si am bolit ieri toata ziua. Azi sunt in deplasare, dar tot am trecut pe la tine. Oricum, ai fost primul vizitat :-)

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Sorina: sigur a extras stomatoloaga molarul care a trebuit? După poezia cu oceanul, marea şi fata care învaţă să înoate, pe care ai scris-o astăzi, ai rămas la fel de inspirată...

    RăspundețiȘtergere