sâmbătă, 2 aprilie 2011

Lucruri banale...



   
Ernesto Cortazar - Beethoven's Silence


Au dispărut oamenii,
iar soarele îi caută prin câteva dintre razele sale...
Aproape de oglinda apei, o fată stă înfăşurată într-o pelerină de ploaie,
aşteptându-şi destinul şi privind la jocul luminii,
în timp ce clapele unui pian îi ţin de urât.
Apa şi cerul sunt numai ale ei şi pare că nimeni nu i le poate lua din priviri,
deşi capriciile nu sunt de lungă durată...
Norii acoperă soarele cu o mantie de smoală,
iar clapele pianului se pierd în noapte...



12 comentarii:

  1. „Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?
    Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si mai adevarata.
    In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea?“
    Milan Kundera - Insuportabila usuratate a fiintei

    E greu de comentat o fotografie insotita de un astfel de text. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Este tocmai "banalul" ce face insuportabilul suportabil... Mulţumesc!

    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. ...clapele poate...dar sunetele nu...
    apa pare de catifea...dar rece...

    RăspundețiȘtergere
  4. Vânzătorule de frumos,iarăși și din nou mă lași fără cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  5. da, lucruri banale!.. e atat de frumoasa banalitatea asta, incat am pierdut demult capacitatea de a-i recunoaste minunatia. am uitat frumosul firescului. ce bine ca ni-l readuci aminte, tu, posesor de ochi pentru frumos!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din ploi sa-ti faci o matie de ganduri..in care sa-nfasori destinul
    Din razele de luna ..o cununa..si vesnic sa-mpletesti sublimul
    Cu lacrimi tu sa stergi pacatul..ce l-am avut candva cu totii
    Si-l mai avem c-asa vor sortii…
    Si-n noaptea fara de sfarsit ..cand roua picura cristale
    Sa te trezesti din asfintit...in dimineti asurzitoare
    Sa-ti pui palma..caus..a ruga de iubire si sa cersesti un inceput
    Tu calator al timpului pierdut ..

    Iti multumesc pentru zilele minunate pe care doar astfel de imagini..mi-i le mai nasc.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Adanc de mare si de gand...

    Sau poate mult mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. intre apa si cer privirile se leagana ca doua flori pe-aceeasi tulpina. un amestec ce poate invia orice ruina...

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Foto+grafie: un amalgam de greutate şi uşurare...
    @ Danielle Wolf: mulţumesc!, însă nu am câştigat nimic...:p
    @ Pandhora: nu ştiu cât de rece a fost apa...
    @ Vera: imi aduci aminte de omul care vindea timbre...
    @ Madalina: evident, numai pentru imagine...
    @ Ellenaa: Beethoven's Silence...
    @ Sorina: aduc aminte fără să vreau! :)
    @ Racla: astăzi am tot citit 20 de minute ce ai comentat...; cu plăcere!
    @ P. Ionescu: şi dacă ar fi mult mai mult...se-ntinde şi dispare...
    @ Erys: în cazul ăsta...nu ar mai exista ruine...
    @ Smalldot: cam aşa... este postul cu cele mai frumoase comentarii.

    RăspundețiȘtergere