marți, 11 octombrie 2011

Copacii NATO...



   
La plage abandonee

Reuniuni NATO au fost şi, probabil, vor mai fi la Bucureşti...
La una dintre întruniri, persoana care a gestionat un anumit segment din activitate a avut o idee genială:
fiecare reprezentant al NATO să sădească un platan la Bucureşti.
Omul cu ideea a chemat un arhitect, unul dintre cei care şi-au pus amprenta pe parcurile şi clădirile Bucureştiului,
marcându-se locurile în care aveau să se sape gropile.
Cum stagiul militar era încă obligatoriu, după două telefoane,
un pluton de militari a fost adus ca să sape gropile la o adâncime de un metru,
ca să nu fie lăsaţi euroatlanticii să-şi rupă degetele pe lopeţile şi hârleţele made in România.
La o adâncime de 70 de cm, toţi militarii au întâlnit aceeaşi problemă: o placă din beton,
rămasă de pe vremea ultimului preşedinte comunist al României...
Omul care a avut ideea copacilor NATO s-a deplasat în teren, stabilind: Copacii se vor planta după grafic!
Nu a contat că i s-a sugerat că puieţii aveau să se usuce, replicând: Ce poate fi mai frumos ca tu, reprezentant al NATO,
să sădeşti un copăcel în România şi după ce ai să ajungi la tine acasă să te gândeşti: Oare ce o mai face copăcelul meu? 
Să ţi se facă dor de copac şi să aştepţi următoarea reuniune NATO de la Bucureşti ca să-ţi vezi opera? Şi ce dacă se vor usca puieţii ? Când vor reveni reprezentanţii NATO, vom scoate uscăturile şi vom pune alţii verzi!
Băieţii de la NATO au venit, au aruncat câteva găleţi cu apă şi lopeţi cu pământ peste puieţii puşi în gropi
şi au plecat la masa de prânz, lăsându-i pe militari ca să desăvârşească opera.
Reuniunea NATO a trecut. Omul cu ideea, considerat un foarte bun organizator,
a fost avansat în funcţie, mutându-şi biroul acolo unde un general rus a dat numele unui parc bucureştean.
În câteva luni, copacii NATO s-au uscat, fiind scoşi din pământ şi aruncaţi la gunoi,
în locul în care se ameneajează în prezent Catedrala Mântuirii Neamului...
Omul cu ideea este în prezent pensionar însă, după cum arată în fotografie, se ţine bine...
Ca o concluzie: înainte ca NATO să-şi planteze scutul antirachetă la Deveselu...a sădit câţiva copăcei la Bucureşti...







4 comentarii:

  1. Ei îi plantează, ai noştri îi retează. Na că am făcut şi o rimă deşi le detest.

    RăspundețiȘtergere
  2. ..doar un imbecil care se crede omul providential dupa reteta ...am dat foc citorva nave dar nu s-au prins aia....! .hahahahaah!
    ..de altfel pe vremea lu ' ceausika se plantau cu verdele'n sus..!
    am convingera k este ceva legat de blesteme si woodoo ..altfel nu imi pot explica de ce suntem in aceasta situatie ...! sa stim k ne conduc niste neispraviti si sa nu facem nimic ...!

    RăspundețiȘtergere
  3. ..se fac lucuri de fatada...de fatada avem parte.

    RăspundețiȘtergere
  4. hahaha..faina poveste..pare desprinsa dintr-un reality show, prost regizat..
    acum inteleg de ce dormeau in scaune, la discursul presedintelui meu, inaltii reprezentanti NATO :))))

    RăspundețiȘtergere