duminică, 2 mai 2010

Cetatea

 


Şi dacă tot  se vorbeşte despre 1 mai...
Pe litoralul românesc a fost înghesuială, pseudocarnaval şi alte cele.
La nisipurile bulgare lucrurile dispar văzând cu ochii, în condiţiile în care şi ei au hoţii lor, iar bulgarii sunt mai săraci în comparaţie cu românii, prin prisma salariului mediu pe economie...
So: ne-am oprit la Veliko Târnovo, oraşul spânzurat pe o  margine de colină, a treia Romă şi al doilea Constantinopol, după cum l-au botezat, în trecut, cronicarii bizantini...
Cam toată lumea s-a înghesuit să vadă Cetatea...
Chiar şi elevii bulgari au fost aduşi, cu autocarele, în grupuri organizate...
Pentru a plăti şase leva, cât a costat biletul de acces, am ajuns să schimbăm euro la o casă de schimb valutar aflată la câţiva kilometri buni de locul cu pricina. Prilej de a fotografia o altă civilizaţie...
Zidurile cetăţii au fost refăcute, doar să aibă turiştii ce vedea...
Bulgarii se mai laudă cu un monument dezvelit în memoria anului 1908, când şi-au proclamat independeţa faţă de turci, cu câteva clopote din bronz care nu mai funcţionează, aflate lângă monument, şi cu biserica patriarhală Înălţarea Domnului, în care oricine poate intra, dar în care două lucruri deranjează:
1. Picturile de pe pereţii interiori ai bisericii sunt departe de rigorile unui lăcaş de cult ortodox  din cauza tehnicii picturale moderne, redând scene reprezentative din istoria politică şi culturală a Bulgariei: creştinarea bulgarilor în timpul cneazului Boris, crearea alfabetului chirilic, etc.
2. Cei care doresc să fotografieze sau să filmeze în interiorul bisericii trebuie să mai scoată din buzunar alţi cinci leva...

Colina pe care a fost construită cetatea are o suprafaţă de 110.000 mp, iar zidul citadelei are o lungime de 1.100 m, fiind gros de 3,4 m şi înalt de 10 m.
Biserica Înălţarea Domnului a fost târnosită  în vârful colinei pe locul unei basilici bizantine, ocupând o suprafaţă de 3.000 mp.
Din punct de vedere arheologic, pe colină au existat 21 de biserici şi aproape 500 de locuinţe, amenajate în trepte şi înşirate în formă de cunună.
Una peste alta, aerul curat, spaţiul mai mult decât suficient pentru promenadă şi perspectiva oferită de colină pentru fotografiat sunt câteva dintre plusurile zilei de ieri.
Şi mai sunt persoanele cu care am călătorit, un grup teribil de omogen compus din oameni frumoşi, şi asta fără a lua în considerare fizionomiile...


11 comentarii:

  1. Frumoase fotografii, interesanta istoria locului
    Usor, asor, bulgarii iainteaza cu pasi marunti dar vizibili.
    Noi...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Christinne L: noi ne lăsăm banii la ei...

    RăspundețiȘtergere
  3. pai noi ne miscam cu viteza melcului turbat cand e vorba de turism si de locuri turistice,oricum ..frumoasa serie, in prima poza zidul ala din jurul cetatii imi aduce aminte putin de marele zid chinezesc :P

    RăspundețiȘtergere
  4. @ NessCaffe: dar...zidul bulgarilor pierde, lejer, la vechime şi rezistenţă...

    RăspundețiȘtergere
  5. buna lectia de istorie, bune imaginile..ai uitat sa specifici ca printre minusurile zilei de ieri este si absenta lu' je :D

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Ellenaa> Scorpie, tu esti o persoană ocupată; mâine ai să vezi şi în ce context...

    RăspundețiȘtergere
  7. imi plac fotografiile tale-toate-( cred ca ai putea scoate ceva frumos si fotografiind sireturile unui bocanc!)si imi plac si comentariile pe care le atasezi...si imi mai place poza de pe blogul tau de acu ceva vreme cu animalul ala ce iese din rama, mi-am pus-o ca fundal pe desktop( sper ca nu tre' sa-ti platesc drepturi de autor:))...o zi placuta mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Anonim: "animalul ala ce iese din rama" are rezolutie mica...
    O zi numai la superlativ...

    RăspundețiȘtergere
  9. habar n'am ce inseamna asta, da' mie imi place!

    RăspundețiȘtergere
  10. cred ca tu vrei sa ne inveti si putina istorie...asa subtil, sub forma unui comentariu la cadrele care le-ai postat....mie unu imi place iar aceste informati sunt binevenite....mai aflu cate ceva....zidul din prima fotografie pare a fi cel chinezesc ...interesant

    RăspundețiȘtergere
  11. A fost un weekend plin cu bulgari...
    Bârzo, bârzo, ne-au învins la capitolul turism...

    RăspundețiȘtergere