Mergem înainte...
Unii mai repede,
alţii mai încet.
Unii cad, ridicându-se singuri,
alţii sunt ajutaţi...
Şi drumul continuă,
când mai repede,
când mai încet...
Nu-i vreme de popasuri lungi...
Viaţa-i scurtă...
Ne trăim prezentul,
râzând de trecut şi scriind chiar pamflete,
privind însă spre viitor...
Cărăm după noi nişte coşuri din nuiele, metaforic vorbind...
Când se schimbă generaţiile,
noi rămânem pe loc,
dar coşurile merg mai departe,
purtate de noii posesori de entuziasm.
Coşurile prezente îs goale...
însă generaţiile următoare
nu vor putea să lase în ele ceva,
având de plătit datorii de miliarde de euro
în contul unor eşecuri
recente...
Din punct de vedere social ai dreptate . Din punct de vedere economic ai dreptate . Din alt punct de vedere o minte inteligenta mereu va face bani si din piatra seaca. Si cosurile mereu se pot umple cu ceva
RăspundețiȘtergereeh, de multe ori plateste ala care nu trebuie...nedreptatea face parte din viata
RăspundețiȘtergereAcum coşul meu e plin de amărăciune. Copiii nu mai sunt viitorul ţării, ci de multe ori doar nişte fiinţe menite să fie într-o familie. Nu au o educaţie, nu ştiu ce e respectul, nu au învăţat că pentru a avea ceva, trebuie să lupţi.
RăspundețiȘtergereViata e o lupta permanenta. As vrea sa cred ca las in urma mea un cos plin de lucruri frumoase, care nu sunt trecatoare.
RăspundețiȘtergereAi scris foarte frumos, iar eu nu am observat aceasta postare. Decat acum. Dar imi place foarte mult. Inclusiv fotografia.Iar eu impart laude foarte rar.