miercuri, 15 septembrie 2010

Alte gânduri...



Acolo unde nu se avântă decât vulturii...
ne ajung privirile
şi, uneori, obiectivele aparatelor de fotografiat...
De asemenea, nu pot înţelege de ce iarba toamnei arată aşa de bine în fotografii,
iar în teren nu ştie omul cum să fugă de ea, fiind uscată şi agâţându-se de toate hainele.
Şi mai sunt norii...
Au umplut cerul, indiferent de loc şi indiferent de vreme...

PS: vulturii îs în stânga-sus...

Gânduri




La margine de apă,
acompaniaţi de greieri,
de mersul grăbit al unei raţe
şi de vântul rătăcit prin iarbă,
doi oameni îşi caută, printre gânduri,
trecutul...

 

marți, 14 septembrie 2010

115


Înălţarea Sfintei Cruci,
14 septembrie 1895...
15.000 de de persoane, dintre care 8.975 de bucureşteni înghesuiţi în trenuri de plăcere,
puse la dispoziţie de CFR, au ajuns la Cernavodă de la opt dimineaţa şi până la unu după-amiază,
dorind să fie martorii inaugurării celui mai lung pod din Europa.
Mulţi au fost însoţiţi până la destinaţie de lăutari; doar era păcat să se plictisească...
Regele Carol I, plecat cu trenul regal din Sinaia, a ajuns la capătul dinspre Feteşti al podului la orele unu.
Primit cu pâine şi sare, suveranul a străbătut cei 774 de m ai podului pe jos, fiind acompaniat de salvele artileriei.
La Poarta dinspre Cernavodă, Regele a bătut ultimul nit al podului şi a zidit pergamentul comemorativ.
Ajuns apoi  în Pavilionul Regal s-a uitat la trenul format din 15 locomotive care au făcut testul de rezistenţă al braţului de oţel. Momentul a fost infernal: sirenele locomotivelor şuierau, idem şi cele ale vaselor de pe Dunăre, se trăgeau salve de tun, iar uralele mulţimii se pierdeau pe dealurile din apropiere...
A urmat cheful tradiţional. Regele şi 420 de oficialităţi invitate s-au deplasat în incinta Gării din Cernavodă.
Cei 15.000 de spectatori au mers sub nişte umbrare, primind, fiecare, friptură de berbec sau de viţel (tătarii din Dobrogea au jucat rolul de bucătari),  pâine şi o bardacă cu vin...
Podul, proiectat de Anghel Saligny, a costat 35 de milioane de lei aur...
Cei doi dorobanţi care străjuiesc poarta de la Cernavodă sunt opera sculptorul francez L. Pillet, fiind turnaţi în bronz la Paris.
La vremea respectivă au fost un motiv de ironie al presei franceze, care a subliniat că românii au fost în stare să-şi proiecteze un pod,
dar nu au fost în stare să şi-l decoreze...
14 septembrie 1895...
Azi se împlinesc 115 ani...

Liana norocoasă


Ieri m-am tot dus după soare...
până când pământul părea că-l înghite...
Şi, evident, cu capul în nori fiind...
unul dintre picioare s-a împiedicat,
habar nu am de ce,
iar una dintre mâini s-a agitat prin aer...
în timp ce ochii pluteau, deja, pe apă,
până când o liană salvatoare s-a lipit de degetele mele.
Şi am rămas aşa, cu liana în braţe,
până când soarele a tras obloanele,
fără să-mi vină a crede că am scăpat de o baie...gratuită...

luni, 13 septembrie 2010

Cum mai merge şcoala...



Charles Aznavour - La Boheme


Clasele sunt aliniate în careu, fiind separate prin culoare de jumătate de metru.
Fiecare diriginte stă în faţa clasei de care răspunde.
Fetele se remarcă prin pompoanele prinse de podoaba capilară...,
iar băieţii prin părul tuns foarte scurt, cu breton în faţă...;
de aici s-a născut şi gluma care se plimbă de la unul la altul: Pe tine frizerul te-a tuns cu castronul!
Directorul le urează elevilor Bun-venit! şi sună clopoţelul; diriginţii îi conduc pe elevi în clase,
iar părinţii pleacă cu paşi mărunţi...
Aşa a fost odată...
Acum...
...clasele I-VIII stau ca o turmă în jurul directoarei, care citeşte numele celor înscrişi în clasa I.
Bobocii primesc diplome de Prima zi de şcoală, ca să fie tentaţi să meargă pe aripile cunoaşterii...
Nici vorbă de uniforme: este cea mai pestriţă adunare pe care am văzut-o!
Părinţii sunt de numărat pe degete; bunicii sunt ceva mai numeroşi.
Ne dau şi nouă ecusoanele alea odată?, ca să putem pleca mai repede în parc...,
se revoltă un blondiu din a VIII-a, tuns punk.
O altă elevă s-a ascuns ca să se uite în oglindă. Nu-i stă bine machiajul...
Dragă, te-ai găsit şi tu aici, în public, să te aranjezi?, îi reproşează o colegă...
Bobocii sunt poftiţi să treacă prin podul de flori, format din elevii de a IV-a,
aşa cum ies cei căsătoriţi de la starea civilă, după ce au dat cu subsemnatul...
Ordinea de odinioară a fost înlocuită cu haosul...
Cam asta am constatat azi, cu un gust amar,
după ce am văzut cum mai începe un an şcolar
în şcoala unde, cândva, am stat în careu...
PS: clopoţelul nu a mai sunat...;
dacă aş fi ştiut nu mai mergeam...




Prin "ţara" ministresei blonde...


În vine în minte o întrebare...
Cum vedeţi turismul în România?
Primul răspuns care îmi stă pe buze este ceva de genul:
Ca să fii turist în România trebuie să mergi cu capul plecat,
ca să fii sigur că-ţi rămân picioarele pe pământ...
Şi plecând de la enunţ, cum să mai ai timp să fii atent la floră sau la faună?
Zilele trecute m-am pus în pielea unui turist; 
a unuia care înainte de a ajunge în vama română vede un panou
care face trimitere la Parcul Natural Comana...
Cuvintele de pe indicator nu ar valora nimic dacă în acelaşi loc nu ar fi desenat un cerb...
Cu maşina se ajunge relativ repede, dacă:
1. Se ocolesc bicicliştii ieşiti din ce ştie cârciumă,
care cred că maşinile circulă pe un drum fără prioritate.
2. Sunteţi atenţi la vacile din cirezile ce pasc pe marginea drumului,
ce sar înaintea maşinii ca să vă ureze Bun venit!,
în timp ce băiatul care le păzeşte le fugăreşte cu un ditamai ciomagul...
La intrarea în pădure, nişte băieţi îmbrăcaţi în pădurari,acompaniaţi deo casă de marcat,
vă aleargă degetele prin buzunare pentru următoarele motive:
1. 15 lei accesul cu maşina.
2. 3 lei taxa de acces / persoană.
3. Vreţi să vadă şi prietenii pe unde v-aţi rătăcit? 27 de EUR! Wow!
Cred  că v-aţi grăbit cu exclamaţia, ca şi mine; 27 de EUR / zi / persoană, dacă fotografiaţi în scop necomercial...;
comercialii au nevoie de...104 EUR / zi.
Ar fi indicat să mergeţi la câteva zile după ce plouă,
ca să vedeţi frunzele din pădure dezbrăcate de praful deranjat de maşini...;
şi dacă tot vorbim de drum: cu greu încap două maşini una pe lângă cealaltă...
Nu este bună ideea să mergeţi sâmbăta sau duminica,
când zona devine o copie a pădurii Băneasa: mese şi scaune din plastic, aliniate ca la cazarmă,
cu oameni prăbuşiţi în ele, în timp ce fumul grătarelor înalţă rugi către cer...
Zona bălţii are ceva farmec, dar nu prea se poate merge pe acolo decât făcându-se echilibristică;
tânărul cu banana şi fata cu părul roşu - doi necunoscuţi rătăciţi prin ţara ministresei blonde -
încercând să se adapteze la mediu...
In final, fac şi un pariu pentru vitor: presimt că Branul, locul unde străinii tot caută mitul lui Dracula,
nu va mai fi căutat pentru legenda sa,
în condiţiile în care un nou punt de atracţie se va naşte...
Pe malul bălţii se va amenaja un Memorial Vlad Ţepeş...
Vlad Ţepeş...fiul lui Vlad Dracul...
Dracul...Dracula...
Wow!, vor spune străinii în timp ce vor migra în locul respectiv mai ceva ca la Zidul Plângerii...
Totuşi, să privim şi partea bună a lucrurilor: va avea cine să şteargă praful din Parcul Natural...



duminică, 12 septembrie 2010

Galben versus roşu



O clipa de fericire - ... daruita din sufletul meu



Tot mergând cu capul prin nori
nu mai văd oameni pe care-i cunosc
şi pe lângă care trec ca şi cum aş fi un orb...
Şi tot din cauza mersului cu capul în nori
nu mai am habar când se schimbă anotimpurile,
spunând, recent, Nu!, nu se poate să fi venit toamna!
din cauză că nu am apucat să văd toată Vara...
Şi vine cineva şi-mi arată o frunză...
încercând să mă facă să cred în refrenul
A venit toamna...
Nu-i aşa că m-a păcălit?,
frunza fiind din turtă dulce?

Resemnare



Ieri
pe drumurile pline de praful nepăsării...
Numai timpul aleargă-nainte
Ştergând amintiri neplăcute...

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Pe drumuri de munte...


Acordeon - Medley Adamo

Un grup de oameni renunţă la maşini,
urcând pe o cărare ascunsă printre copaci...
Lumină cu ţârâita, umezeală şi multă linişte...
Un limax urcă pe aceeaşi cărare,
uitându-se mirat la oamenii ce trec grăbiţi pe lângă el...

La statul prost...



Pasarea Colibri - La portile orientului

Acolo unde o platformă industrială a dat faliment
s-au născut ansambluri rezidenţiale...
Cea mai spinoasă problemă a fost cea a fundaţiei...
Bătrânul beton a fost, firesc, îndepărtat şi...
Şi?
Oare care or mai fi standardele în construcţii?
De un an şi mai bine mă uit la cum este moşit un ansamblu rezidenţial.
Basculantele cară molozul la 2 km de locul cu pricina,
depozitându-l acolo unde statul prost uită să-şi exercite controlul...
Aşa s-a ales praful de câteva zeci de hectare arabile...
Şi ca să nu bată la ochi, buldozerele nivelează frumos pământul.
Totuşi, statul aflat la porţile Orientului deţine controlul.
Nu vă faceţi griji. Gardu-i vopsit...