Pastila de râs...

   
Elbow  - One day like this   

Sufletul omului devine în anumite momente din viață o barieră.
Și el și ea realizează, mai devreme sau mai târziu, că dincolo,
în locul în care liniștea și seninătatea au fost la ele acasă, ceva s-a scurtcircuitat.
Este momentul în care cei doi încep să facă pași înapoi.
Uneori mai repede, alteori mai încet, iar la final...galopul ridică praful la cer.
Dincolo de toate astea, cei doi au propria modalitate de a vedea sufletul celuilalt
și de a se complimenta reciproc.
*
Ea își strânge ultimele bagaje și se îndreaptă cu pași mici spre ușă.
El se oprește în prag, întrebând-o dacă i-a mai lăsat ceva bani în sertarul de sus.
Ea se uită în ochii lui, zâmbește și îi spune în loc de la revedere:
Dragule, la ce suflet mare ai tu, la ce îți mai trebuie bani?
**
Este frig.
Caloriferele sunt amorțite, iar ea stă pe scaun și este îmbrăcată ca și cum ar ieși afară.
Își acoperă obrajii cu gulerul hainei și se îmbrățișează cu propriile mâini.
El se uită pe fugă la ea și-i spune fără să ezite:
Indiferent de cât de gros ai să te îmbraci nu ai să reușești niciodată să te încălzeşti,
pentru că îți lipsește esențialul: sufletul!