Cel care veghează...

Câinele negru mi-a fost tovarăș de drum pentru o zi.
A început să urce cu omul care mergea spre creastă, însă s-a lipit de mine.
I-am dat, în etape, toată mâncarea pe care am avut-o.
La finalul zilei încă mai avea energie. Știa drumul.
Mergea mai repede decât mine și mă aștepta până ajungeam.
Când am ajuns la mașină mi-a apucat piciorul drept cu amândouă lăbuțele.
M-am întors, l-am  mângâiat pe cap și am plecat.
Știam că nu am să-l mai văd niciodată.
Din cauza asta nici nu m-am uitat în ochii lui...