Argentinas Pan Flute - Autumn dream
miercuri, 30 noiembrie 2011
marți, 29 noiembrie 2011
luni, 28 noiembrie 2011
duminică, 27 noiembrie 2011
Cel care veghează...
Câinele negru mi-a fost tovarăș de drum pentru o zi.
A început să urce cu omul care mergea spre creastă, însă s-a lipit de mine.
I-am dat, în etape, toată mâncarea pe care am avut-o.
La finalul zilei încă mai avea energie. Știa drumul.
Mergea mai repede decât mine și mă aștepta până ajungeam.
Când am ajuns la mașină mi-a apucat piciorul drept cu amândouă lăbuțele.
M-am întors, l-am mângâiat pe cap și am plecat.
Știam că nu am să-l mai văd niciodată.
Din cauza asta nici nu m-am uitat în ochii lui...
A început să urce cu omul care mergea spre creastă, însă s-a lipit de mine.
I-am dat, în etape, toată mâncarea pe care am avut-o.
La finalul zilei încă mai avea energie. Știa drumul.
Mergea mai repede decât mine și mă aștepta până ajungeam.
Când am ajuns la mașină mi-a apucat piciorul drept cu amândouă lăbuțele.
M-am întors, l-am mângâiat pe cap și am plecat.
Știam că nu am să-l mai văd niciodată.
Din cauza asta nici nu m-am uitat în ochii lui...
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
vineri, 25 noiembrie 2011
Un sacagiu contemporan...
Kim Yoon - November
În vara asta m-am întâlnit cu un urs, când m-am dus să iau apă de la râu.
Am lăsat tot și al luat-o la fugă, cu ursul după mine.
Norocul meu a fost că m-am ascuns în hodaie, locul în care ne ținem animalele.
Ai grijă cum mergi pe aici. Te poți întâlni cu lupi sau urși...
joi, 24 noiembrie 2011
Samurcășești
Daveed - Softly
Praful se ridică în urma mașinii, iar zgomotul autostrăzii se pierde treptat.
Trec peste un pod din piatră, sub care abia de mai curge un râu, și virez la stânga.
Casele pitice sunt înlocuite de altele cu etaj.
Din drum, mănăstirea de maici Samurcășești, singura din România care are trei altare,
abia de se vede din cauza gardului din piatră.
O călugăriță taie câteva blăni, la poarta din spate, fiind învăluită de praful unui gater.
În cimitirul mănăstirii, ctitorită în 1808 de vornicul Constantin Samurcaș,
a fost înmormântat Alexandru Beldiman, gazetarul care a fondat, în anul 1871, ziarul Adevărul.
Picturile de pe pereții lăcașului de cult nu zgârie privirile,
iar călugărițele nu te privesc cu ochi nedumeriți.
La întoarcere constat că poșta localității este mai mică decât un garaj
și că pseudo-restaurantul din centru este cel mai aglomerat loc, deși este dimineață...
miercuri, 23 noiembrie 2011
marți, 22 noiembrie 2011
Telefonul roșu...
Dan Spătaru - Vorbește lumea că-s ștrengar...
Niciunul dintre bancurile spuse de Mark nu sunt seci.
Unul dintre ele are ca personaje principale un rabin și un papă.
Într-o zi cu soare, un rabin a mers în vizită la papă.
După schimbarea politețurilor de rigoare,
rabinul l-a rugat pe papă să-l lase să folosească telefonul roșu,
dorind să sune în Țara Sfântă.
Papa îi oferă receptorul, spunându-i că apelul costă 50 de EUR.
- De ce este așa de scump?, s-a mirat rabinul...
- Este legătura directă cu divinitatea, s-a confesat papa.
Nu peste mult timp, papa i-a întors vizita rabinului.
Spre seară, papa l-a rugat pe rabin să-i împrumute telefonul roșu,
dorind o legătură directă cu divinitatea.
Rabinul îi oferă telefonul, precizând că apelul costă 10 EUR.
- De ce este așa de ieftin, s-a mirat papa?
- Domnule...este o convorbire locală!
Lucruri mărunte...
ILIE MICOLOV - SUNT ROMAN
Cândva, Adrian Păunescu, Grigore Vieru și Leonida Lari au povestit unui grup de oameni
despre ceea ce ar fi dorit să devină atunci când au fost adolescenți.
Îmi amintesc că Grigore Vieru ne-a lăsat cu gura căscată:
Eu visam să trec granița în România și să mă fac cioban!
Aș fi stat pe munte, cu oile mele, și nu aș fi dat socoteală la nimeni.
Pe fugă, în prezent, am luat pulsul vieții de cioban.
Omul ce își cară bidoanele cu lapte,
și care a avut răbdare pentru a se opri și să dea foc bălăriilor de pe marginea drumului,
are 1.000 de oi și un băiat care îi duce, cu TIR-ul, marfa în străinătate -
oile nu le mai vinde de ceva vreme în România.
Dacă vă veți opri la un pahar de vorbă, ciobanul vă va spune să treceți și pe la căsuța lui,
după ce veți coborî de pe munte, ca să cumpărați brânză cu 20 lei/kg.
- Care căsuță, veți întreba...
- Cea micuță de acolo, va spune ciobanul, și va arăta cu mâna spre dreapta.
Dacă vă uitați, veți vedea două imobile: unul mic și prăpădit, cu pereții din pământ,
dați cu var, și un altul cu trei etaje și mansardă: o vilă galbenă...
- Vorbiți de casa cu pereții albi, veți spune fără să vreți...
- Nu! Căsuța mea este cea cu pereții galbeni!
Probabil că dacă Grigore Vieru și-ar fi dus visul până la capăt...
ar fi locuit într-o căsuță prăpădită, cu pereții galbeni, plimbându-și oile cu TIR-ul,
însă am fi fost lipsiți de opera omului cu metaforele albastre...
luni, 21 noiembrie 2011
O picătură de seninătate...
Les guitares - Galaxie
Oamenii buni nu pot zâmbi decât așa cum au și sufletul: frumos.
duminică, 20 noiembrie 2011
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
vineri, 18 noiembrie 2011
joi, 17 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
