Umberto Tabbi - Ciao Siciliano
și cu mocasini de fotbalist merge agale pe stradă,
capul fiindu-i acoperit cu o șapcă de firmă.
Ajuns în dreptul unei femei, tânărul o abordează cu mâna dreaptă întinsă
și cu deja binecunoscuta formulă Per favore, signora!
Dacă solicitantul are noroc, femeia își caută portofelul,
iar omul cu sufletul plin de rugi și cu buzunarele goale (metalul se odihnește în geantă) își primește tributul.
Sunt și cazuri în care femeia nu se oprește.
Tânărul merge în paralel cu posibila purtătoare de eurocenți
și o roagă insistent să-l ajute să nu-i mai fie foame.
În cele din urmă își ia până și șapca de pe cap și o întinde în fața femeii,
în cazul în care aceasta nu-i vede mâna dreaptă.
După 15-20 de metri parcurși, timp în care femeia nu aude vorbele ce-i sunt adresate și se uită la toate reclamele magazinelor ce-i invadează privirile, tânărul renunță.
Șapca își reocupă locul pe cap, iar omul cu foamea fictivă în minte merge în ritm de promenadă până când întâlnește o altă femeie, șarada repetându-se.
Rugile de ostoire a foamei nu sunt adresate niciodată bărbaților,
iar posesorii aparatelor de fotografiat sunt tratați cu spatele atunci când sunt observați.
Toate ca toate dar nenea cu sapca-n mana are o geanta tare faina!;)
RăspundețiȘtergereTot la market eram in coada la casa si la un momendat casierul scapa din mana 20 de centi. S-a oprit lumea -n loc si odata cu ea si munca casierului. A inceput sa caute centii pe sub rafturi, a tras de niste cutii, de niste saci. Nimic. A chemat prin microfon colegul de pe sala sa-i dea o mana de ajutor. Nimic. Centii intrasera in pamant. Si coada s-a lungit mult iar lumea nu intelegea care-i faza. M-am cam enervat, recunosc si i -am zis casierului ca ii dau eu centii numai sa dea drumul la banda ca de nu, ii las cosul acolo si plec....
Mi-a zambit amar si a inceput sa piuie produsele.
La casa ajunsa i-am zis sa opreasca centii. Evident nu i-a oprit....
Insa mi-am adus aminte ca in Ro daca vanzatoarea lasa de inteles ca nu are cinci bani sa-ti dea rest, omul saracu' zice: lasati asa....
Tu nici nu-ti imaginezi cat de atenti sunt italienii cu banii! Pana la ultimul cent!
Nu-i cunosc pe italieni absolut deloc.
RăspundețiȘtergereNu i-am vazut niciodata in viata mea! :)
Insa i-am vazut cu puterea imaginatiei cum coc castane pe strada in Sicilia,
cum le fac injectii cailor ca sa le intareasca muschii; ca daca mergi cu un italian 3 ore cu masina pana la Etna, 2,59 ore nu apuci sa spui nimic :); ca la Venetia in piata de peste primesti bon de casa, iar pestele care ramane se arunca la gunoi; la Roma, daca te opresti in mijloc de strada ca sa casti ochii la o statuie, se opresc toate masinile si nimeni nu te claxoneaza :) etc - ciudati italienii astia...:)
pana sa citesc penultimul rand ma gandeam de ce numai femeilor le sunt adresate rugile care au la baza stapanirea foamei..o fi de la instinctual matern ?!
RăspundețiȘtergereamericanii nu cersesc bani ptr mancare...aici mancarea nu este o problema ptr nimeni...ei cersesc ptr droguri sau bautura si rareori recunosc asta, de cele mai multe ori scriu pe o bucata de carton doleanta...vor bani ptr a cumpara cainelui mancare...sau vor bani ptr a inlocui corzile rupte de la chitara...sau, te miri ce...
nu se lasa pozati, cei mai multi vor bani ptr asta, ca niste adevarate fotomodele :))) altii spun ca le furi identitatea...sufletul...si incep sa planga, sa tipe pana cand le demonstrezi c-ai sters imaginea ...
Cei cu furtul sufletului sigur au trecut printr-o biserica ortodoxa...:)
Ștergerebarbatii platesc doar cu cardul, de unde maruntis? :)
RăspundețiȘtergereRecent, cineva a plătit o amendă cu un sac plin cu cenți...:)
Ștergere