Îmi suflă cineva că apune soarele...
Aproape că am uitat de fenomen.
Ca un făcut, astăzi m-am întâlnit numai cu oameni care au plecat
sau care vor să plece...,
schimbând câteva zâmbete în amintirea verilor în care soarele ne alunga în pădurile de la marginea oraşului,
ori a iernilor în care ne îngropam în zăpada din Grădina Botanică.
Soarele apune în acelaşi loc, însă niciodată oamenii care îl privesc nu mai sunt aceeaşi...
acelasi soare e o consolare...
RăspundețiȘtergeredrumuri si drumuri..
RăspundețiȘtergereÎntâlniri cu trecutul...frânturi de viitor..sub același cer...)
RăspundețiȘtergereSoarele are o maretie aparte indiferent de unde il privesti.Iubesc rasariturile,dar apusul tau de soare face sa ma mai minunez de maretia lui inca o data,si iar,si iar...
RăspundețiȘtergereSingurul moment in care am vrut sa intru in GB a fost iarna.
RăspundețiȘtergereEu la mare vreau sa apuna si sa rasara soarele.
Si totusi acelasi soare isi exprima frumusetea cu dezinvoltura in fata tuturor...Imi place mult imaginea!
RăspundețiȘtergereesti maestru ...Maestre ..!
RăspundețiȘtergerePropozitia de la final este aşa de frumoasă...
RăspundețiȘtergereSuperb...
RăspundețiȘtergere@ Erys: depinde şi de oră...
RăspundețiȘtergere@ Smalldot: majoritatea cu sens unic...
@ Septembrie: lipsesc martorii :)
@ Angi: acum văd că păsările au format aripile unui fluture...
@ Septimia: răsăriturile îşi merită banii la mare; cu apusurile este mai greu...
@ Vera: omul şi-a lăsat maşina şi s-a oprit la o ţigară, minunându-se de culori...
@ Feri: doar când mă uit la soare, evident! :)
@ Catwalk: idee de moment...
@ C.C.Mihailescu: şi trecător...
Pozele tale cu apusuri imi plac cel mai mult. :)
RăspundețiȘtergere