miercuri, 9 martie 2011

Oamenii care îl privesc...




Îmi suflă cineva că apune soarele...
Aproape că am uitat de fenomen.
Ca un făcut, astăzi m-am întâlnit numai cu oameni care au plecat
sau care vor să plece...,
schimbând câteva zâmbete în amintirea verilor în care soarele ne alunga în pădurile de la marginea oraşului,
ori a iernilor în care ne îngropam în zăpada din Grădina Botanică.
Soarele apune în acelaşi loc, însă niciodată oamenii care îl privesc nu mai sunt aceeaşi...

11 comentarii:

  1. acelasi soare e o consolare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Întâlniri cu trecutul...frânturi de viitor..sub același cer...)

    RăspundețiȘtergere
  3. Soarele are o maretie aparte indiferent de unde il privesti.Iubesc rasariturile,dar apusul tau de soare face sa ma mai minunez de maretia lui inca o data,si iar,si iar...

    RăspundețiȘtergere
  4. Singurul moment in care am vrut sa intru in GB a fost iarna.

    Eu la mare vreau sa apuna si sa rasara soarele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si totusi acelasi soare isi exprima frumusetea cu dezinvoltura in fata tuturor...Imi place mult imaginea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Propozitia de la final este aşa de frumoasă...

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Erys: depinde şi de oră...
    @ Smalldot: majoritatea cu sens unic...
    @ Septembrie: lipsesc martorii :)
    @ Angi: acum văd că păsările au format aripile unui fluture...
    @ Septimia: răsăriturile îşi merită banii la mare; cu apusurile este mai greu...
    @ Vera: omul şi-a lăsat maşina şi s-a oprit la o ţigară, minunându-se de culori...
    @ Feri: doar când mă uit la soare, evident! :)
    @ Catwalk: idee de moment...
    @ C.C.Mihailescu: şi trecător...

    RăspundețiȘtergere
  8. Pozele tale cu apusuri imi plac cel mai mult. :)

    RăspundețiȘtergere